Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Eurobarometru: Încrederea românilor în UE a coborât la 52 la sută, dar este peste media europeană

Încrederea românilor în Uniunea Europeană, la 10 ani de la aderare, a scăzut la 52 la sută, a anunțat, vineri, Angela Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 03.03.2017 - 13:48

Încrederea românilor în Uniunea Europeană, la 10 ani de la aderare, a scăzut la 52 la sută, a anunțat, vineri, Angela Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Totuși, potrivit acesteia, nivelul de încredere exprimat de români se situează peste media europeană, de 36 la sută.

La momentul aderării României, încrederea românilor în UE se situa la 65 la sută, iar în vechile statele membre urcase în primăvara anului 2007 la 55%, față de 42 la sută în toamna anului anterior.

Totodată, românii își păstrează viziunea mult mai optimistă decât media (67% vs 50%) asupra viitorului Europei, chiar dacă și aceasta a înregistrat o scădere, dar nu la fel de dramatică, față de momentul aderării, când înregistra un procent de 75% (față de 69%, media europeană).

Comparativ, pentru aceeași perioadă, încrederea în instituțiile naționale a variat mai puțin și a înregistrat o tendință contrară celei din ansamblul UE (de creștere a gradului de încredere pe plan național și de scădere pe plan european), ea continuând să rămână sub media europeană. Astfel, încrederea în Parlamentul național a crescut de la 19% la 22% în România, respectiv a scăzut pe plan european de la 43% la 32%, în ultimii 10 ani. În ce privește guvernele naționale, în România, gradul de încredere a crescut de la 19% la 29%, în timp ce pe plan european el a scăzut de la 41% la 31%, în aceeași perioadă.

Raportul național mai relevă că susținerea priorităților Uniunii Europene rămâne ridicată în rândul românilor, ea înregistrând valori între 55% în ceea ce privește Uniunea economică și monetară și 77% pentru libera circulație a persoanelor, respectiv dreptul de a locui, munci sau studia în oricare stat membru. De asemenea, două treimi dintre români declară că se simt cetățeni europeni, iar trei cincimi dintre respondenți apreciază ca realiste obiectivele Strategiei Europa 2020 privind ocuparea forței de muncă în cadrul segmentului de vârstă 20-64 ani și privind reducerea abandonului școlar până la 10%.

De asemenea, doi din trei români consideră că vocea Uniunii Europene contează pe plan mondial și se declară în favoarea unei politici externe comune. Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană, în viziunea românilor, sunt drepturile omului (38%), democrația (32%) și pacea (27%).

Românii sunt de părere că geografia este cel mai bun liant pentru sentimentul de comunitate dintre cetățenii europeni (23%), aceasta fiind urmată de valori, respectarea statului de drept și solidaritatea cu regiunile mai sărace (18%) și de sistemul de îngrijire a sănătății, educația și pensiile (17%).

Comisia Europeană monitorizează evoluția opiniei publice în statele membre UE începând cu anul 1973.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...