15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi tineri au fost arestați în Australia, după ce ar fi colectat...

Doi tineri au fost arestați în Australia, după ce ar fi colectat bani pentru gruparea Stat Islamic

Un bărbat de 20 de ani şi o adolescentă de 16 ani au fost arestaţi marţi la Sydney, fiind suspectaţi de colectare de fonduri pentru susţinerea grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează Reuters, citată de Agerpres.

Arestarea a fost efectuată de o echipă comună de combatere a terorismului la Guildford, o suburbie a metropolei Sydney, în cadrul unei operaţiuni ce a vizat militanţi radicali de pe teritoriul ţării. 

‘Presupunem că sunt implicaţi în obţinerea de bani pentru a-i trimite în străinătate şi pentru a ajuta Statul Islamic în activităţile sale’, a afirmat 
Catherine Burn, adjunct al comisarului din New South Wales. Pedeapsa maximă pentru această infracţiune este 25 de ani de închisoare. 

‘Am spus anterior că este îngrijorător faptul că ne confruntăm în continuare cu prezenţa adolescenţilor în acest mediu. Şi arestările de astăzi nu au modificat această situaţie’, a apreciat Burn. 

Vicecomisarul poliţiei federale, Michael Phelan, a afirmat că arestările de marţi ‘nu au legătură cu plănuirea unui atac terorist în 
Australia’, precizând că nu există o ameninţare iminentă la adresa comunităţii. 

‘Acuzaţiile care ar putea fi aduse acestor doi suspecţi se referă la presupuse activităţi în colectarea de fonduri şi tentativa de a-i transfera către o organizaţie teroristă din străinătate’, a afirmat el. În noiembrie, Agenţia de combatere a spălării de bani din Australia a anunţat că peste 50 de milioane de dolari australieni (38 milioane de dolari americani) ar fi fost folosiţi pentru a susţine militanţi islamişti, de trei ori mai mult faţă de anul anterior.

Potrivit unor surse oficiale, zeci de australieni luptă alături de militanţi ai Statului Islamic în Irak şi Siria.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă