13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialDezvăluiri despre Revolutia georgiană a trandafirilor. Sevardnadze, regizor?

Dezvăluiri despre Revolutia georgiană a trandafirilor. Sevardnadze, regizor?

Cu câteva zile în urmă, opoziţia georgiană a lansat proiectul ‘Poporul judecă puterea’. Iniţiatorul ”justiţiei populare”, liderul mişcării ‘Tetrebi’ (Albii), Teimur Şaşiaşvili, a transmis justiţiei, drept dovadă, una dintre cele trei înregistrări audio pe care le deţine şi pe care pot fi auzite discuţiile secrete purtate de înalţi oficiali ai Georgiei. Apariţia acestor înregistrări era demult aşteptată la Tbilisi, notează cotidianul rus Izvestia, monitorizat de Agerpres.

Prima înregistrare audio, care durează două ore şi ceva, a fost făcută în noiembrie 2003, în timpul unei întrevederi dintre liderii opoziţiei de atunci şi reprezentanţi ai businessului georgian. Potrivit lui Şaşiaşvili, această întrevedere a avut loc între 17 şi 20 noiembrie, doar cu câteva zile înainte de ”revoluţia trandafirilor” şi demonstrează că ”lovitura de stat din noiembrie a fost planificată de elita politică de atunci a Georgiei”. ”A fost un spectacol la care au participat atât reprezentanţi ai puterii, cât şi ai opoziţiei”, şi-a exprimat convingerea liderul ‘Tetrebi’.

Şaşiaşvili s-a declarat dispus să predea Justiţiei toate documentele pe care le deţine şi care confirmă identitatea vocilor celor ce participaseră la întrevederile secrete. Deocamdată, se afirmă că vocile seamănă foarte tare cu cele ale lui Mihail Saakaşvili, Ghivi Targamadze (actualul şef al comisiei parlamentare pentru apărare şi securitate), Avtandil Djorbenadze (ministru de stat pe vremea lui Eduard Şevardandze) şi actualmente defunctului businessman Mamuk Djinciaradze. În afară de acestea, au mai fost reperate vocile altor câteva persoane, care însă nu au putut fi identificate.

În principal, era vorba despre încercarea de a stabili o întrevedere între Şevardnadze şi Saakaşvili. Din înregistrare rezultă că iniţial planurile ”revoluţionarilor” nu prevedeau demisia imediată a lui Şevardnadze: se dorea că acesta să anuleze rezultatele alegerilor. După aceasta urma să aibă loc ”o masă rotundă” cu participarea puterii şi opoziţiei georgiene, iar apoi – alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Însă, Şevardnadze a distrus toate aceste planuri, dându-şi demisia.

Interlocutorii recunosc că rezultatele alegerilor au fost falsificate în mod sistematic. Astfel, o persoană care vorbeşte cu vocea lui Djorbenadze îi aminteşte celui care are o voce asemănătoare cu cea a lui Saakaşvili că în timpul alegerilor precedente fuseseră utilizate 350.000 de buletine de vot falsificate – o parte dintre ele în cartierul Vake din Tbilisi, unde candidase la funcţia de deputat actualul preşedinte al Georgiei.

Sare în evidenţă modul puţin măgulitor în care participanţii la întrevederea secretă vorbesc despre alţi doi lideri ai ”revoluţiei trandafirilor”, Nino Burjanadze şi Zurab Jvania, pe care îi califică drept ”idioţi” şi ”nebuni”.

La Tbilisi se aşteaptă cu nerăbdare dezvăluirea următoarei înregistrări audio, din care, după cum afirmă Şaşiaşvili, devine clar că ex-premierul Zurab Jvania nu fusese o victimă a unui accident nefericit, ci fusese ucis. Jvania fusese găsit mort în noaptea spre 3 februarie 2005, iar în 5 februarie, la Moscova, necunoscuţi l-au împuşcat pe Mamuk Djinciaradze.

Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă