19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCriza refugiaților amenință unitatea Europei

Criza refugiaților amenință unitatea Europei

Decizia guvernului german de a suspenda de facto la sfârșitul săptămânii trecute regulile europene în materie de azil pentru a permite accesul în Germania unui număr de cel puțin 22.000 de refugiați care au luat cu asalt granița ungaro-austriacă a fost salutată de majoritatea oamenilor politici europeni. Ea pune însă sub semnul întrebării întreaga arhitectură de securizare a frontierelor externe, precum și regulile în materie de azil și riscă să provoace falii grave între statele membre ale Uniunii Europene.

Datele agenției europene de administrare a frontierelor externe, Frontex, relevă că în prezent există șapte rute migratorii dinspre Africa și Orientul Mijlociu spre Europa. Până acum câțiva ani, cele mai utilizate erau ruta Est-Mediteraneeană dinspre Turcia spre Grecia și ruta Central-Mediteraneeană, dinspre Libia spre Italia și/sau Malta. Alte două rute, cea Vest-Africană și Vest-Mediteraneeană duceau în Insulele Canare și Spania Continentală.

Ca urmare, cele patru țări se aflau în prima linie a fluxurilor migraționiste către Uniunea Europeană, ceea ce a creat un dezechilibru major în ceea ce privește povara purtată de statele membre în primirea refugiaților. Dincolo de obligațiile umanitare privind asigurarea de adăpost, hrană și condiții decente de trai solicitanților de azil, o dificultate suplimentară o reprezentau propriile reglementări europene, așa-numitele Reguli de la Dublin privind azilul, care cer ca statul membru în care a fost depusă cererea de azil să fie responsabil de înregistrarea, amprentarea solicitanților de azil, dar mai ales obligația de a-i primi înapoi dacă sunt expulzați dintr-un alt stat membru.

În felul acesta, s-a creat un sistem tacit prin care statele din sud preferau să închidă ochii la fluxurile de imigranți și să îi elibereze fără a-i mai înregistra ca solicitanți de azil, urmând ca aceștia să devină problema statelor de destinație a imigranților. Rețelele de traficanți de ființe umane au înțeles destul de repede cum se joacă acest joc al imigrației ilegale și au luat cu asalt tocmai punctele slabe: Italia și Grecia. Din acest motiv, în luna aprilie, după criza „bărcilor morții“ din Mediterana, cancelarul german, Angela Merkel, a recunoscut că regulile de la Dublin nu funcționează, și a cerut înlocuirea lor cu un sistem de cote continental, bazat pe mărimea țării și puterea ei economică.

Ruta Balcanilor de Vest. Cum s-a ajuns aici

Semne că se configurează o rută de imigrație ilegală în vestul Balcanilor au apărut de cel puțin câțiva ani, dar situația a devenit îngrijorătoare în 2014. O bună perioadă, principalii solicitanți de azil în Ungaria proveneau din Albania, Muntenegru și Bosnia. De la sfârșitul anului 2013, zeci de mii de kosovari, fugind de corupția și sărăcia din propria țară eșuată, au trecut ilegal în Ungaria, unde au solicitat azil pentru că nu aveau dreptul să circule liber în Europa.

O dată cu kosovarii, au apărut însă și primii sirieni, pakistanezi și afgani care, aflați de multă vreme blocați în Grecia, au înțeles că au o oportunitate. Vestea s-a răspândit cu viteză pe Facebook și rețelele de trafic de ființe umane din Turcia și-au schimbat țintele. Tentativele de a plasa zeci de mii de refugiați sirieni în Bulgaria nu au dus nicăieri tocmai pentru că Bulgaria nu este membră în Spațiul Schengen și nu are graniță comună decât cu Grecia, iar o rută prin România ar fi fost lungă și plină de pericole pentru imigranți. Ruta alternativă a fost găsită prin Macedonia și Serbia, direct la granița ungară.

Dezastrul din Siria

Mai mulți factori au contribuit la această criză umanitară. Unul este neglijența europeană față de situația din Siria și de criza refugiaților sirieni. După patru ani de război civil, două milioane de sirieni sunt refugiați în Turcia, în jur de 1,2 milioane în Liban și peste 600.000 în Iordania. Comisariatul ONU pentru Refugiați (UNHCR) apreciază că 11 milioane sunt „strămutați intern“, adică rătăcesc în interiorul granițelor Siriei fugind de război.

Potrivit agenției ONU, situația din taberele de refugiați din țările vecine s-a deteriorat în mod cons­tant din lipsa finanțării. În luna ianuarie exista un deficit de aproape 500 de milioane de dolari la un necesar de 1,3 miliarde, în condițiile în care cei mai mari contributori sunt Statele Unite, cu puțin peste 300 de milioane, și Uniunea Europeană (nu statele membre), cu puțin sub 150 de milioane. Cu excepția Kuweitului, se remarcă o contribuție modestă din partea bogatelor monarhii arabe din Golf, care sunt generoase cu finanțarea grupărilor islamiste din Siria, dar zgârcite cu finanțarea taberelor de refugiați. După cum a devenit limpede în ultimele săptămâni, dacă în Europa se vorbește mult despre „solidaritate“ cu refugiații, în statele Golfului nu se amintește deloc de „solidaritatea arabă“.

Siria este în prezent o cacofonie de grupări armate care luptă între ele. În afară de forțele regimului lui Bashar al-Assad și Statul Islamic, în Siria mai activează o grupare afiliată Al Qaeda, Al Nusra, o organizație kurdă asociată cu PKK și mai multe grupări rebele. În schimb, nu există nici o prezență semnificativă occidentală, americană și/sau europeană. Planul american de a crea o zonă-tampon de excludere aeriană și de a lansa atacuri aeriene împotriva Statului Islamic împreună cu Turcia a dat rezultate modeste, iar turcii par mai preocupați să atace PKK decât Statul Islamic.

Potrivit New York Times, americanii conduc două operațiuni (sau „programe“) în Siria, unul „deschis“ – de antrenare și formare a unei forțe rebele care să lupte împotriva SI, condus de Pentagon – și unul „închis“, condus de CIA. Cotidianul american susține că programul Pentagonului a eșuat, că nu au reușit decât să creeze o microforță de 54 de oameni, dintre care unii au fost uciși, iar alții au fost răpiți de militanții Al Nusra.

Din acest motiv, Pentagonul ar plănui să revizuiască întregul proiect și să aloce mai multe resurse creării unei forțe care să conteze. Cu toate acestea, nici Casa Albă nici guvernele occidentale nu au de gând să trimită forțe terestre în Siria sau Irak pentru a lupta contra Statului Islamic, atât Statele Unite cât și Marea Britanie și Franța mulțumindu-se la atacuri aeriene.

De haos profită rușii

Acolo unde nu sunt prezenți americanii și europenii se instalează rușii. Moscova a fost unul din principalii susținători financiari și logistici ai regimului lui Bashar al-Assad, alături de Iran și motivul pentru care acesta a supraviețuit. În ultimele zile, în vreme ce Europa era ocupată cu criza refugiaților, rușii au trimis în Siria vehicule de luptă blindate și avioane de luptă, precum și module de cazare destinate, cel mai probabil, pentru o forță expediționară rusă pe teritoriul sirian.

Fotografii transmise pe twitter par să arate că în Siria există deja elemente ale acestei forțe expediționare care operează echipamentele militare. Secretarul de stat, John Kerry, a protestat și a avertizat Moscova că „dacă rapoartele sunt exacte, aceste acţiuni ar putea agrava conflictul, conducând la și mai mari pierderi de vieţi omenești, la creşterea fluxului refugiaţilor şi la confruntări riscante cu forţele coaliţiei anti-Statul Islamic ce operează în Siria“. Din punctul de vedere al lui Putin însă, în măsura în care își consolidează capul de pod în estul Mediteranei în vreme ce pozițiile europene sunt slăbite, atunci înseamnă că a câștigat.

Ambivalența Turciei

În vreme ce regimul islamist al lui Recep Erdogan se declară un membru fidel al coaliției anti-SI, există informații potrivit cărora Turcia a sprijinit discret Statul Islamic în lupta acesteia împotriva kurzilor din Irak și Siria. Cu cât situația din Siria și Irak se deteriorează, cu atât numărul refugiaților se așteaptă să crească. Dar refugiații sirieni din Turcia sunt, practic, captivi. Nu au dreptul la azil, nu au drept de muncă în Turcia, deci nu se pot stabili în această țară. De aceea singura soluție pentru ei este Europa.

Turcia a acuzat pe de o parte Europa că nu face suficient și probabil, că din punctul de vedere al finanțării are dreptate, dar pe de altă parte, Turcia tolerează cele mai puternice rețele de trafic de persoane din regiune, care conduc operațiuni vaste din Marea Egee până în Libia. După cum arătăm și în ziarul de azi, multe din aceste rețele operează din orașul Izmir, care se întâmplă să fie și unul din centrele corupției guvernamentale asociate cu Erdogan și guvernul partidului său, AKP.

Potrivit The Guardian, ruta prin vestul Balcanilor este una din cele mai ieftine, o călătorie din Turcia până în Germania ridicându-se până la 3.000 de dolari, în funcție de numărul de traficanți folosiți pe drum. În acest caz, pentru traficanți contează cantitatea de refugiați și acesta este un alt motiv, pentru că zeci de mii de oameni ajung pe insulele grecești din Egeea. Ieri, majoritatea televiziunilor au difuzat imagini cu luptele din insula Lesbos dintre autorități și imigranți. Potrivit Wall Street Journal, un nou focar de criză pare să apară pe insula Samos, care a devenit în ultimele zile un centru de adunare al refugiaților din Irak, care impulsionați de deschiderea granițelor germane au ajuns cu miile în Turcia, de unde speră să ajungă la fel de repede în Europa.

Prăbușirea barierelor

În ultimele luni, toate barierele de protecție care ar fi fost destinate opririi valurilor de imigranți s-au prăbușit. Mai întâi în Grecia, apoi în Macedonia și, în cele din urmă în Ungaria. În fața zecilor de mii de oameni care au ajuns pe teritoriul său, Ungaria a suspendat regulile europene privind azilul la sfârșitul lunii iunie, urmată la scurtă vreme de Austria.

Deznodământul, deschiderea granițelor Germaniei și primirea unui val de 22-24.000 de imigranți în această țară părea inevitabilă. Germania susține acum, chiar prin vocea ministrului de Externe, Frank Walter Steinmeier, că regulile de la Dublin nu au fost abrogate și că evenimentul din weekend a fost unul unic. Wall Street Journal scrie, însă, că rețelele de trafic s-au mobilizat deja pentru a trimite și mai mulți oameni și că, din Siria și Irak până în Nigeria au apărut deja grupuri pe Facebook care examinează rute de imigrație și oferă sfaturi despre cum pot fi exploatate slăbiciunile din sistemul european. Nu există în acest moment nici un plan pentru a opri fluxul de imigranți la sursă.

Cotele și cercetarea științifică

S-a speculat mult în ultimele zile cu privire la planurile Comisiei Europene de a propune un sistem de cote naționale, eventual obligatorii, de imigranți, care să asigure o distribuție mai echitabilă a poverii. Planurile Bruxelles-ului se bazează pe un sistem german adoptat în 1949 și care avea drept destinație originară împărțirea costurilor pentru programele de cercetare între landurile federale și se numește „cheia königsteiner“ după orașul Königstein unde a fost adoptată. Ulterior, cheia a fost utilizată pentru a distribui imigranții între nord-vestul industrial și bogat, Bavaria și estul mai sărac. Potrivit New York Times, deja de duminică dimineață, cea mai mare parte a refugiaților sosiți în gara din München erau deja în drum spre destinațiile fixate de aceste cote, distribuiți de „înspăimântător de eficienta birocrație germană“. Berlinul ar dori ca acest sistem să fie adoptat la nivelul Uniunii Europene și el nu poate funcționa decât dacă este general acceptat, sau, așa cum au convenit Angela Merkel și François Hollande, dacă aceste cote devin obligatorii pentru statele membre. Dar ele nu pot fi impuse decât dacă în Consiliul UE sunt adoptate cu o majoritate calificată, care are șanse minime să fie întrunită.

Chiar și așa, Marea Britanie și Danemarca au dreptul, prin tratate, să opteze să rămână în afara unor astfel de aranjamente, iar premierul David Cameron a anunțat deja că țara sa va primi 20.000 de refugiați sirieni, dar nu din Europa, ci din taberele de refugiați din țările vecine Siriei, ceea ce este generos, dar nu ajută cu nimic sistemul cotelor. Mai mult, majoritatea statelor din Estul Europei – Polonia, Ungaria, Slovacia și de luni, prin vocea președintelui Klaus Iohannis – au respins sistemul cotelor obligatorii, după cum îl respinseseră și în primăvară după criza din Mediterana.

Or, într-un sistem de cote voluntare, obiectivul distribuției echitabile nu va mai fi atins. Cu o precizie neobișnuită, Iohannis a anunțat exact numărul de imigranți pe care România îi poate primi – fix 1.785 – cu mult mai puțini decât cifrele de 4.600 sau 6.200 anunțate pe surse de publicațiile occidentale.

La ce trebuie să ne așteptăm

Planul pe care președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, urmează să-l prezinte astăzi, prevede distribuția a 120.000 de imigranți peste cei 40.000 din criza mediteraneeană. Dacă nu se va ajunge la un acord, atunci întregul aranjament de securitate a frontierelor ar putea fi suspendat. Asta ar putea însemna suspendarea acordului Schengen și reintroducerea controalelor la frontierele interne, precum și abandonarea politicii comune de control al frontierelor externe până la adoptarea unui nou mecanism comun.

Publicațiile străine au remarcat deja că Victor Ponta a încercat să condiționeze acceptarea refugiaților de aderarea la spațiul Schengen atunci când a declarat că „solidaritate înseamnă atât drepturi, cât şi obligaţii, aşa că, dacă vor să avem aceleaşi obligaţii, trebuie să ne dea aceleaşi drepturi“, dar Ponta ar trebui să fie atent la ce își dorește, pentru că s-ar putea îndeplini.

Singurul motiv pentru care România nu a devenit o țară de tranzit între Serbia și Occident este că nu este încă membră în Schengen și, ca atare, nu „asigură“ tranzitul nestingherit spre Vest. Dacă ar fi fost, în condițiile gardului pe care vor să-l construiască ungurii la granița cu Serbia, nimic nu i-ar fi împiedicat pe traficanți să mute rutele pe granița sârbo-română și să provoace o criză la fel cu aceea prin care trece Ungaria. De aceea, în condițiile în care se așteaptă o renegociere a acordurilor, este momentul ca țările de la periferia Uniunii Europene să ceară mai multă solidaritate țărilor de la interior în protejarea granițelor UE.

Pe de altă parte, mai există și alte forme pe care le poate lua solidaritatea, unele care țin de interesele fundamentale mai ales ale țărilor din Est de a se proteja și de alte amenințări decât cea a exodului de refugiați.   

Paradoxal, singurul motiv care a împiedicat ca România să devină țară de tranzit și să se confrunte cu criza prin care a trecut Ungaria este faptul că nu este membră în spațiul Schengen. În condițiile în care reglementările europene se dovedesc nefuncționale, orice discuție despre cotele de refugiați ar trebui precedată de o renegociere amplă a reglementărilor UE, inclusiv a spațiului Schengen.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă