Că Libanul este la un pas de abis era clar de mai multe luni. Lumea era deja pregătită de ieşirea din executiv a celor 11 miniştri din Hezbollah şi demisia ulterioară a guvernului. Momentul critic a venit atunci când premierul Saad Hariri a plecat la Washington, unde s-a întâlnit cu aliatul său cel mai important, preşedintele american Barack Obama, notează Corriere della Sera în ediţia de vineri, citată de Agerpres.
În acel moment coaliţia de la guvernare s-a dezmembrat. Motivul? Simplu, potrivit publicaţiei menţionate. Hariri a refuzat să cedeze (a priori) unui şantaj, nerecunoaşterea deciziei tribunalului ONU, care este pe cale să facă publice acuzaţiile la adresa presupuşilor autori ai masacrului de Sfântul Valentin (14 februarie 2005), când 22 de persoane au fost ucise. Masacrul avea ca obiectiv asasinarea fostului premier Rafik Hariri, tatăl actualului premier demisionar.
Problema este că judecătorii ar fi ajuns la concluzia că autorii masacrului fac parte din conducerea Hezbollah. O acuzaţie pe care liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, o consideră “calomnioasă.” Nu numai că o respinge, dar spune că este rezultatul unui complot “sionist şi american.” Deci, ca o măsură preventivă, a luat decizia ieşirii din guvern şi undă verde propagandei care ar putea crea condiţiile pentru o nouă baie de sânge.
În această afacere dramatică este implicată toată lumea: Libanul, Siria (care iniţial a fost desemnată drept mintea organizatoare a masacrului), Iranul, care sprijină Hezbollah, Arabia Saudită (Damascul şi Ryadul s-au aliat pentru a atenua tensiunea), Israelul, care supraveghează graniţa de nord şi toate ţările din regiune care se tem de un efect de domino. Desigur şi SUA, evident Franţa care se consideră “naşa” Libanului şi chiar Italia, care are un contingent militar în sudul Libanului sub steagul ONU, dar mai ales pentru că presedintele Tribunalului internaţional care investighează masacrul este un italian, Antonio Cassese. Un judecător renumit care are o sarcină descurajatoare: de decizie depinde ceea ce se va întâmpla în Liban.
Anunţarea numelor acuzaţilor era prevăzută înainte de Crăciun, dar acum nu se mai poate aştepta. “Cine se face vinovat este corect să plătească”, a spus Amr Moussa, secretarul general al Ligii Arabe.
Există riscul real al unui conflict sângeros, deoarece Hezbollah este foarte puternic în Liban şi nu intenţionează să dea înapoi de la poziţiile sale intransigente. Mizează pe sprijinul celuilalt mare partid şiit Amal (şiiţii reprezintă astăzi majoritatea relativă a populaţiei), al creştinilor conduşi de generalul Aoun şi al altor foşti lideri militari, cum ar fi liderul druzilor libanezi Jumblatt, care în urmă cu cinci ani s-a aliniat împotriva Siriei şi Hezbollah, dar apoi a fost lăsat singur, iar acum a revenit în chip de fidel al regulii “dacă nu-ţi poţi învinge duşmanul, aliază-te cu el.”
În prezent are loc o cursă frenetică. După Washington, Saad Hariri a ajuns la Paris pentru a se întâlni cu Sarkozy şi se va duce şi în Turcia, unde îl aşteaptă premierul Erdogan, unul dintre puţinii lideri din regiune care are credibilitatea şi prestigiul necesare pentru a încerca o mediere.
Compromisul pe care unii îl caută este de a nu se forma imediat un nou guvern libanez. Fără un executiv care să accepte sau să respingă verdictul instanţei internaţionale, impactul ar fi mai mic. Dar este vorba de scenarii de pură supravieţuire. Beirutul tremură.
