Într-o sală ca un amfiteatru, câteva zeci de persoane stau fiecare la pupitrul său şi fac mai multe operaţiuni de-odată: ascultă în căşti, vorbesc la telefon şi apasă butoane, în timp ce privesc la un ecran mare cât unul de cinema, pe care apar şi dispar cifre. Totul într-un mediu aproape aseptic, fără agitaţie şi fără înghesuială.
Este felul în care peste 2.500 de fermieri din Belgia, Olanda şi Germania îşi vând legumele şi fructele. Procedura se numeşte, simplu, licitaţie. Iar cooperativa care o derulează, Mechelse Veilingen, comercializează anual peste 250.000 de tone de marfă provenită, în întregime, de la miile de fermieri membri.
Agricultorii belgieni lucrează în acest sistem din anii ’50. Spre comparaţie, cuvântul “coooperativă” stârneşte amintiri neplăcute pentru fermierii români, care se zbat, în proporţie de 90%, să-şi asigure existenţa pe cont propriu, din exploatarea unor terenuri care rareori depăşesc 3 hectare.
La 2.000 de kilometri distanţă, Mechelse îşi desfăşoară activitatea pe 50 de hectare, spaţiu ocupat cu depozitul, sala de licitaţii şi centrul operaţional. Echilibrul la care a ajuns cooperativa belgiană îi asigură o cifră de afaceri anuală de circa 200 de milioane de euro. Totul a început însă de la o simplă asociaţie a crescătorilor de legume-fructe, concept păstrat până în ziua de astăzi, când compania se numără printre liderii de pe piaţa europeană.
“Este cea mai mare cooperativă europeană care funcţionează pe bază de licitaţii. Vinde 40% din totalul produselor agricole comercializate în Belgia prin sistemul licitaţiilor”, precizează un document pus la dispoziţia romanialibera.ro de DG AGRI.
“Cumpărătorii să concureze”
Managerul pentru relaţii externe al Mechelse, Luc Peeters, explică felul în care funcţionează cooperativă: “Noi îi lăsăm pe cumpărători să concureze. Lucrăm cu crescătorii ca într-o familie”. Într-adevăr, cooperativa nu permite niciunui membru – care trebuie să fie neapărat fermier! – să contribuie cu mai mult de 2.800 de euro la capitalul companiei, taxa minimă de înscriere fiind de 50 de euro.
“Nu vrem ca un fermier sau un grup restrâns de fermieri să ajungă să controleze cooperativa. Noi nu suntem interesaţi de banii producătorilor, ci de marfa lor”, completează Peeters. Totuşi, pentru a realiza profit, Mechelse ia un comision de 2,26% din valoarea mărfii vândute.“
Comparaţii imposibile
Mechelse are sediul în comuna Sint-Katelijne-Waver, din regiunea Flandra, în nord-estul ţării. Localizarea dă numele brandului folosit de cooperativa belgiană.
O scurtă vizită în depozitul din Sint-Katelijne-Waver e lămuritoare. O întreagă industrie se desfăşoară între pereţii halelor care nu pot fi străbătute la picior în mai puţin de 30 de minute. Mii de cutii, zeci de maşinării care le manevrează, încă pe atâtea cântare şi un spaţiu special unde legumele şi fructele sunt spălate.
Totul este monitorizat cu camere video, astfel încât orice destinatar care ar avea ceva de reclamat cu privire la calitatea sau cantitatea mărfii primite să poată urmări exact ce şi cum a fost ambalat în depozitul Mechelse.
E timpul unei noi comparaţii. În România, sectorul agricol este foarte slab tehnologizat. În 2011 au fost irigate doar 100.000 de hectare, aproximativ 1% din totalul suprafeţei utilizate de fermieri. Nici mecanizarea nu este la standardele europene. Cele 170.000 de tractoare deţinute de agricultori români în anul 2009 dădeau o medie de doar un tractor pentru fiecare 54 de hectare, în condiţiile în care media UE era de un tractor la fiecare 13 hectare.
Belgienii către CE: “Lăsaţi-ne să ne facem treaba!”
Înapoi în Belgia, Mechelse are în jur de 200 de angajaţi, peste 300 de clienţi şi exportă în ţări ca Germania, Franţa, Olanda, dar şi în Europa de Est sau în afara continentului. Roşiile sunt principalul produs vândut (în proporţie de peste 40%), urmate de salată, conopidă şi vinete.
Deşi comercializează circa 150 de tipuri diferite de legume, cooperativa Mechelse nu pare încântatâ de noile propuneri ale Politicii Agricole Comune (PAC) – cele care cer fermierilor ca, în schimbul plăţilor directe pe hectar, să crească cel puţin trei culturi diferite pe pământul lor.
“Noi le spunem fermierilor noştri să cultive ce ştiu să cultive şi să treacă şi la alt tip de cultură doar dacă au dovedit că sunt foarte buni agricultori. Dacă au arătat că au degetele verzi, cum zicem noi. Altfel, e greu şi costisitor să faci o schimbare”, afirmă Luc Peeters. Acesta le transmite reprezentanţilor Comisiei Europene – instituţia care promovează noua reformă PAC – că Mechelse preferă ca lucrurile să rămână aşa cum sunt. “Noi beneficiem de fonduri europene prin programul CMO (Organizaţiile de pe Piaţa Comună) şi nu cerem nimic în plus. Vrem doar să fim lăsaţi să lucrăm”, conchide reprezentantul Mechelse.
Românii către CE: “Daţi-ne bani!”
De partea lor, fermierii români par concentraţi numai asupra subvenţiilor şi plăţilor europoene. Glasul micilor producători a fost preluat de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, care s-a declarat deja nemulţumit de faptul că rata de creştere a subvenţiilor pentru hectar va fi prea mică în cazul României. Acestea ar urma să atingă cuantumul de 200 de euro în 2018, conform proiectului PAC. De asemenea, marii producători s-au arătat deranjaţi de planul Comisiei Europene de a plafona plăţile anuale la 300.000 de euro şi de a scădea din ajutoarele financiare mai mari de 150.000 de euro.
Proiectul PAC, lansat oficial în octombrie anul acesta de comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş, va fi dezbătut, în 2012 şi 2013, în Parlamentul European şi în Consiliul de Miniştri. Noile reguli ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2014.
Agricultura românească, pe scurt
Răstimpul ar putea oferi şansa fermierilor români să se organizeze mai bine. Conform Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în România existau, în 2009, un număr de 469 de asociaţii agricole, înfiinţate în 5 ramuri ale agriculturii. Mult prea puţine însă faţă de potenţialul existent în ţară – anume peste 4,2 milioane de exploataţii agricole. Din acest total, peste 90% erau exploataţii de subzistenţă şi doar un procent de 1,5% era ocupat de aşa-numitele exploataţii comerciale. Foarte slaba reprezentare a asociaţiilor de fermieri s-a păstrat până în prezent, iar efectul asupra consumatorilor este unul negativ.
Astfel, pentru produsele de bază, românii trebuie să plătească preţuri de raft de 4-5 ori mai mari, în medie, faţă de preţurile la producători. Asta în condiţiile unei slabe utilizări a potenţialului agricol: altă serie de date culese în 2009 arătă că fermierii români cultivau doar 10 milioane de hectare dintr-un total de 15 milioane.
