Summitul european de la Bruxelles s-a incheiat in noaptea de vineri spre sambata cu un esec total. Statele membre UE nu au reusit sa ajunga la un acord nici asupra viitorului Constitutiei europene, care a fost pusa la congelat in asteptarea unor vremuri mai bune, nici asupra bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013. Istoria acestui summit este cea a unei confruntari franco-britanice in care tarile candidate ar putea deveni victime colaterale.
Vremea socotelilor
“Summitul european a esuat definitiv in incercarea de a realiza un acord asupra viitorului buget al Uniunii Europene”, a anuntat la scurt timp dupa suspendarea discutiilor, presedintia luxemburgheza a UE. Presedintele in exercitiu al UE, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, a apreciat sambata ca acest esec “arunca Europa intr-o criza profunda”.
Sub presedintia lui Juncker, Europa a suferit doua din cele mai serioase socuri din istorie “nu”-ul francez si olandez la referendumurile privind Constitutia si esecul adoptarii bugetului.
Nucleul disputei europene l-a constituit structura bugetului european. Daca Franta si Germania au insistat asupra “cecului britanic” – returnarea de fonduri obtinuta de Margaret Thatcher la mijlocul anilor '80, Marea Britanie a insistat asupra “unei distributii mai echitabile”, o formula prin care se pune in discutie Politica Agricola Comuna (PAC), a carei principala beneficiara este Franta.
Daca initial, Marea Britanie, ca singura beneficiara a mecanismului de ajustare, parea sa fie complet izolata in raport cu ceilalti 24 de membri, ulterior, in cursul negocierilor, Londra a reusit sa isi apropie mai multi aliati. Premierul Tony Blair a anuntat ca este dispus sa renunte la cecul britanic “numai daca UE este dispusa sa rezolve problemele care au condus la adoptarea acestuia”, adica revizuirea PAC in cursul exercitiului 2007-2013. Propunerea a fost insa respinsa de Franta. In acel moment, Juncker a propus ceea ce el a numit o formula de compromis: “Inghetarea cecului britanic la 5,5 miliarde euro in vederea unei renuntari definitive in 2013 contra promisiunii unei revizuiri a bugetului in 2008”. Propunerea a fost respinsa de Marea Britanie pe motiv ca in felul acesta ar fi nevoita sa ofere garantii ca renunta la pozitia sa fara sa primeasca nici o garantie ca va obtine ceea ce doreste.
Lectia est-europeana
In acel moment a aparut o propunere surpriza venita din partea celor zece noi state membre care, la initiativa Poloniei, au anuntat ca sunt dispuse sa renunte la o parte din avantajele financiare la care sunt indreptatite, daca se ajunge la un acord. Juncker s-a declarat “rusinat” de faptul ca cele mai sarace tari membre sunt dispuse sa stranga cureaua pentru a satisface orgoliile celor bogati iar presedintele francez, Jacques Chirac, a declarat, la randul sau, ca este “emotionat” de spiritul de solidaritate europeana pe care l-au manifestat noii membri, tari carora acelasi Chirac le pusese la indoiala angajamentul european si le recomandase sa taca in timpul razboiului din Irak. Blair a intrerupt insa brusc discutiile, afirmand ca nu se va ajunge la un acord in noaptea respectiva. Summitul esuase.
Blair, sub focul “eurocentristilor”
La prima vedere, da. Primul ministru britanic a aparat pana la capat interesele tarii sale, in pofida reprosului care i s-a facut ca, in felul acesta, refuza sa finanteze extinderea europeana. Mai mult, el a reusit sa isi apropie alte patru tari nemultumite de constructia bugetara si mai ales de PAC, din motive evidente: Olanda, cel mai mare contributor net per capita la bugetul UE, Suedia, Danemarca si Finlanda. Al cincilea aliat surpriza care a respins proiectul de buget a fost Spania.
Jacques Chirac si Jean Claude Juncker au acuzat “egoismul a doua trei tari”, dar l-au indicat ca responsabil direct pe Tony Blair. Aceeasi atitudine a avut-o si cancelarul german, Gerhard Schroder, care l-a acuzat pe Blair ca a dat o lovitura grea Uniunii Europene. Pe de alta parte, Blair nu avea de ales. Marea Britanie si primul ministru sunt in acest moment in cea mai puternica pozitie pe care au avut-o vreodata in Europa. Regatul Unit este o tara in plina expansiune economica si va prelua de la 1 iulie presedintia UE. Blair este proaspat reales premier, in vreme ce cotele de popularitate ale lui Chirac si Schroder sunt la cel mai scazut nivel. Britanicii, care au aprobat in proportie de 2/1 atitudinea britanica la Bruxellles, nu i-ar fi iertat niciodata lui Blair sa manifeste slabiciune politica in atari circumstante.
Doua viziuni fundamentale
Razboiul declansat intre Franta, Germania si Luxemburg pe de o parte, si Marea Britanie si aliatii ei olandezi si scandinavi, transcende, de fapt, disputele minore “de buticari” asupra bugetului. Este in esenta o disputa ideologica, intemeiata pe doua viziuni fundamental diferite de a privi viitorul Europei. Schroder a exprimat-o cel mai bine: “O bucata din substanta Europei ca uniune politica nu a putut fi salvata – a comentat cancelarul social-democrat. Dezbaterea se rezuma la urmatoarea alternativa: Dorim o piata dotata cu cateva instrumente sau o uniune politica cu tot ceea ce comporta aceasta? Obiectivul este sa avem o uniune politica si nu doar o piata comuna” a raspuns tot el. In replica, Blair i-sa acuzat pe reprezentantii vechii Europe ca sunt “ancorati in trecut” si a propus, pe langa o reorientare a finantelor europene spre domeniile viitorului – educatia, inovatia, cercetarea – dar, mai ales, o “dezbatere fundamentala asupra Europei”.
O dezbatere amanata indelung care este mai necesara ca oricand: Europa Unita, sociala, protectionista si antiamericana contra unei Europe mai putin integrate dar mai liberale, flexibila si dinamica orientata spre crearea de bunastare si nu spre proiecte politice utopice cum sunt “Statele Unite ale Europei”.
Tarile candidate, primele victime
Acest razboi intre doua optiuni fundamentale va avea drept victime colaterale tarile candidate. Populatia din Franta si Germania s-a declarat ostila continuarii extinderii chiar cu Romania si Bulgaria. Un sondaj realizat recent in Germania arata ca 70% din populatie crede ca cele doua tari nu sunt pregatite sa adere in 2007. Ministrul de interne francez, Nicolas Sarkozy, a declarat, la randul sau, ca “extinderea trebuie suspendata”. Cu toate acestea, aderarea Romaniei si Bulgariei nu este amenintata, cele doua tari neriscand decat amanarea acesteia cu cel mult un an in cel mai rau scenariu.
In schimb, aderarea tarilor din Balcani se indeparteaza tot mai mult, dincolo de linia orizontului, iar cea a Turciei si, eventual, a Ucrainei pare definitiv compromisa.
