8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialChina: Xi apucă pe calea lui Putin

China: Xi apucă pe calea lui Putin

„Sezonul politic“ debutează la Beijing cu incertitudini care amintesc de revoluția culturală a lui Mao. După ce a declanșat o campanie anticorupție care lovește, în mod convenabil, în adversarii săi politici, președintele Xi Jinping dorește să folosească reuniunea anuală a Consiliului Legislativ Consultativ și a Congresului Național pentru a declanșa războiul împotriva facțiunilor politice (clicilor, cum se numesc oficial) din cadrul Partidului Comunist, după ce a zguduit din temelii armata.

Consiliul Legislativ Consultativ este o adunare de vreo 2.000 de oameni proveniți „din toate păturile sociale”, care se adună o dată pe an (a debutat ieri) pentru a promova priorități legislative naționale. Consiliul nu are nici o putere reală pentru că deciziile le ia tot Partidul Comunist, dar se bucură de prestigiu popular.

Din el fac parte, de exemplu, celebrități precum Jackie Chan sau fostul star NBA, Yao Ming, precum și o colecție impresionantă formată din cei mai bogați oameni din China. S-ar zice că este încă unul din acele spectacole publicitare goale de conținut menită să transmită mesaje de unitate națională în care chinezii au devenit specialiști, dar nu e tocmai așa, mai ales dacă liderii politici au un interes legat de lupta pentru putere.

Anul acesta, scrie Wall Street Journal, adunarea anuală are loc în plină campanie de epurare a facțiunilor din interiorul Partidului Comunist Chinez. Xi a venit la putere cu un puternic mesaj anticorupție, fiind conștient de ravagiile pe care le face acest fenomen în societatea chineză. Odată instalat, războiul anticorupție a fost declanșat spre toate azimuturile. În ultimele luni însă, acesta s-a concentrat asupra „clicilor formate din oficiali de partid cu interese politice și economice comune”.

Cele mai mari ținte atacate până acum sunt fostul șef al serviciului de securitate internă, Zhou Yongkang, și Ling Jihua, colaborator apropiat al fostului președinte, Hu Jintao, acuzați, pe lângă fapte de corupție, de politică facțională, un păcat vechi al partidelor comuniste de la Stalin și Mao până azi și care este interzis desigur în mod oficial în China.

Politica de clică este considerată responsabilă de luptele interne din partid, de scandalurile politice și de corupție.

Scepticii văd însă în această campanie o tentativă a lui Xi de a distruge mecanismele informale care asigurau un oarecare echilibru de putere între grupurile de interese ce prevenea excesul autoritar.

Cel mai sigur mod prin care Xi combate facționalismul este să ocupe toate posturile de conducere cu oameni fideli proveniți din propria facțiune, scopul final fiind acela de a înclina decisiv raporturile de putere în cadrul organismului suprem (singurul care contează cu adevărat) al puterii în China, Biroul Politic Executiv.

Biroul Politic are șapte membri, dar cinci dintre ei vor trebui să se retragă în 2017 din cauza vârstei. Cu un partid epurat de facțiuni, cele cinci posturi vor fi ocupate de oamenii lui Xi, care își va asigura o majoritate solidă pentru cel puțin cinci ani – teoretic, are „mandat” până în 2022. Dar cu o asemenea acumulare de putere, cine știe?

Xi a început anticorupția acolo unde lupta putere este mai sensibilă. În serviciile secrete și armată. Cu două zile în urmă, presa militară oficială a publicat o informație potrivit căreia în ultimele luni nu mai puțin de 14 generali ai Armatei Populare au fost puși sub anchetă sau condamnați deja de „autorități”. Printre aceștia se numără vicecomisarul politic pentru forțele de rachete nucleare și adjunctul șefului de stat major al Flotei de Nord. Infracțiunile nu au fost precizate, în afară de „o încălcare gravă a disciplinei”, sub care se ascund atât acuzații de corupție, cât și crime politice.

Totul s-a făcut în tăcere, departe de ochii publicului, având în vedere că este vorba de structuri de forță. Când vine vorba de partid însă, presa de partid a declanșat deja războiul propagandistic împotriva „clicii secretarilor”, funcționarii apropiați ai foștilor lideri de partid, care și-au păstrat influența grație informațiilor deținute și conexiunilor create, a „clicii petrolului” – oficiali legați de sectorul energetic și foști apropiați ai lui Zhou – sau a „clicii Shanxi”, provincia din care provine Ling. Soarta politică a lui Ling a fost pecetluită în momentul în care fiul său a murit într-un accident de mașină, în 2012, pentru că tânărul Ling se afla în Ferrari-ul personal, o dovadă în sine de corupție la nivel înalt.

Corupția și facționalismul politic au fost, în trecut, armele cu care dictatorii comuniști și-au eliminat adversarii. Observatorii scenei politice chineze susțin că Xi a acumulat mai multă putere în trei ani decât a avut orice alt lider chinez în ultimul sfert de secol și că apucă un drum periculos de similiar cu cel al lui Mao Zedong. Cum este însă imposibil ca Xi să revizuiască actualul sistem al capitalismului de stat, este mai probabil ca Xi să calce pe urmele lui Vladimir Putin. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă