12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCel puțin 50 de militari au fost uciși într-un atac sinucigaș în...

Cel puțin 50 de militari au fost uciși într-un atac sinucigaș în Yemen

Cel puțin 50 de militari au murit și alţi peste 40 au fost răniți într-un atentat sinucigaș care a avut loc duminică dimineață la Aden, al doilea oraș ca mărime din Yemen, situat în sud, au precizat responsabili militari și surse medicale, relatează CNN. ISIS a revendicat atentatul printr-o postare pe Twitter.

Un kamikaze și-a detonat încărcătura de explozibil pe care o avea asupra sa în momentul în care mai mulți militari erau adunați pentru a-și ridica solda lunară într-o bază din nord-estul Adenului, a precizat un responsabil militar. Atacatorul s-a amestecat printre mulțimea de soldați în baza al-Solban, situată în cartierul al-Arish, înainte de a comite atentatul, a precizat el.

Atentatul de duminică vine la opt zile după un atac similar la 10 decembrie, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) și soldat cu 48 de morți în rândul unor soldați adunați de asemenea să își încaseze solda.

Joi, rețeaua Al-Qaida din Yemen s-a distanța de atentatul de la 10 decembrie, spunând că SI este un grup ‘deviant’ care încearcă ‘să răspândească discordie’ între triburi și Al-Qaida.

Al-Qaida și Statul Islamic au profitat de haosul cauzat de război în Yemen pentru a-și înmulți acțiunile, în special împotriva forțelor guvernamentale.

Acestea din urmă, susținute din martie 2015 de o coaliție arabă sub comandament saudit, se luptă atât cu rebelii houthi, care controlează o parte din teritoriu, inclusiv capitala Sanaa (nord), cât și cu grupări jihadiste bine implantate în sudul și sud-estul Yemenului.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă