Butoiul de pulbere al Europei se încinge periculos

Prinse cu propria criză economică, agresiunea rusă în Ucraina și extinderea cancerului islamist al ISIS în Orientul Mijlociu, puterile occidentale au neglijat o regiune crucială pentru stabilitatea Europei: Balcanii. Nu o neglijează însă tocmai rușii și islamiștii, care câștigă teren în regiune, amenințând să reaprindă tensiunile care nu au fost niciodată rezolvate după războaiele din anii ’90. România, care ar fi putut fi un actor regional important, joacă un rol minim în ceea ce reprezintă, aproape literal, „curtea sa din spate” din punct de vedere strategic.

Președintele Iohannis a vorbit din nou, luni, despre nevoia de a „consolida credibilitatea strategică” a României în zona Mării Negre, după ce făcuse acest lucru și în luna martie la bilanțul Ministerului Apărării Naționale. „Credibilitatea strategică”, indiferent ce va fiind ea, pare să ocupe foarte serios mintea președin­telui de vreme ce a declarat că pune la dispoziție „resursele de cunoaştere, cât şi cele umane şi materiale ale României pentru a contribui la restaurarea securităţii regionale bazate pe dreptul internaţional şi la asigurarea sustenabilităţii statelor din regiunea Mării Negre”.

Acest angajament care poate însemna orice, de la programe de asistență și programe de finan­țare până la desfășurare de trupe, ar putea reprezenta cea mai însemnată inițiativă de politică externă, a României din ultimii 25 de ani, dar a trecut aproape complet neobservat în media în mod nemeritat. În așteptarea cuvenitelor precizări și lămuriri cu privire la agenda de politică externă a președin­telui, atragem atenția că programul său de consolidare a credi­bilității strategice trebuie să includă în mod obligatoriu și Balcanii, unde această credibilitate suferă.

Vecinătatea uitată

Nu este vina lui Iohannis că lucrurile stau astfel și nu este nici vina integrală a României, ci mai degrabă a întregului Occident, care, după eforturile depuse la începutul anilor 2000 de a stabiliza regiunea prin reforme democratice și instituțio­nale, și-a pierdut interesul pentru această zonă, care alunecă din nou spre instabilitate și exacerbarea tensiunilor interetnice. De mai bine de zece ani, reformele au stagnat, iar țările din regiune au alunecat înapoi spre regimuri autoritare, intoleranță etnică și, pe alocuri, radicalism, totul susținut de o propagandă agresivă desfă­șurată de Rusia în spațiul slav și de grupările islamiste în cel musulman. Această degradare politică se suprapune peste o degradare socială accelerată cauzată de corupția generalizată din Balcani, care atinge cote catastrofale.

Totul, pe banii Uniunii Europene și ai FMI, care preferă să închidă ochii la aceste rețele politico-criminale vaste de teamă să nu destabilizeze și mai mult regiunea. Macedonia, țara cea mai fierbinte a momentului, are o economie falimentară, care supravie­țuieș­te numai pe seama împrumuturilor externe, în vreme ce guvernul naționalist alocă 5% din buget „dezvoltării culturii naționale”. Dacă mergeți la Skopje și veți vedea centrul orașului mutilat de o oribilă și uriașă statuie aurită a lui Alexandru cel Mare călare pe Bucifal de un kitsch desă­vârșit, atunci veți înțelege în ce constă „dezvoltarea culturii națio­nale”: în jur de 300 de milioane de euro (la o țară de două milioane de locuitori) alocate până acum pentru statui și alte mani­festații „culturale” națio­na­liste al căror scop este să „demonstreze” ceea ce este de nedemonstrat: continuitatea actualei populații slave a fostei republici iugoslave a Macedoniei cu civilizația Macedoniei antice.

Macedonia, o cauză pierdută

În luna ianuarie, în acest mic stat uitat de lume a izbucnit un scandal politic care, deși ar fi trebuit să ajungă în paginile întregii prese europene, abia dacă a fost menționat la vremea respectivă. Opoziția a făcut publice documente din care reieșea că jurna­liști, reprezentanți ai societății civile, oameni de afaceri, membri ai puținelor partide de opoziție active și cetățeni suspecți, în total 20.000 de oameni, sunt în permanență înregistrați de serviciile secrete și poliție, șantajați și intimi­dați, în vreme ce autoritățile suprimă anchetele de corupție și inves­tigațiile privind crime politice și chiar asasinate. Prim-minstrul Nikola Gruevski a acuzat serviciile de spionaj străine că au organizat o operațiune de destabilizare a Macedoniei și de răsturnare a guvernului. Apoi, la începutul acestei luni, în cartierul albanez al orașului Kumanovo a avut loc un schimb de focuri în care au fost uciși opt polițiști și 14 membri ai ceea ce guvernul a numit „orga­nizație teroristă”. Nimeni nu știe despre ce organizație teroristă este vorba, dar guvernul a lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba de albanezi veniți din Kosovo, de peste graniță.

Această acuzație reprezintă o exacerbare periculoasă a tensiunilor interetnice într-o țară în care un sfert din populație este albaneză și în 2001 a trecut printr-un război interetnic sângeros. Mai ales că acuzațiile de „terorism” nu pot fi probate sub nici o formă. Dimpotrivă, infor­mații consistente strânse de organizațiile independente care acționează în zonă vorbesc despre faptul că în cartierul respectiv func­țio­na o grupare de crimă organizată albaneză cu legături la vârf atât în Kosovo, cât și în guvernul de la Skopje. După războiul din 2001, Statele Unite și UE au impus Macedoniei un sistem de distribuție etnică a puterii, dar, cum corup­ția bate etnia, atât partidele slave, cât și cele albaneze au tolerat aceste grupări, care s-au bucurat de protecția poliției. Ceea ce s-a întâmplat la Kumanovo a fost mai degrabă o încălcare de către poliție a granițelor tacite și seamănă mai mult cu o răfuială între mafioți pentru teritoriu decât cu o operațiune antiteroristă. Macedonenii – de limbă slavă sau albaneză – știu foarte bine aceste lucruri și de aceea au ieșit cu zecile de mii în stradă pentru a protesta împotriva corupției și a cere demisia Guvernului Nikola Gruevski, care, deși nu are decât 45 de ani, conduce Macedonia din 2006. În acești nouă ani, a suprimat opoziția (indiferent de etnie) și, cu foarte puține excepții, și-a subordonat mass-media naționale, Justiția, Parchetele și, bineînțeles, institu­țiile de forță. Macedonia a devenit, de facto, un stat mafiot condus discreționar de un tartor local. Nu e de mirare, așadar, că în apărarea Guvernului Gruevski a sărit Rusia, care a denunțat prin vocea ministrului de Externe, Serghei Lavrov, o tentativă occidentală de a aprinde o „revoluție colorată” la Skopje, după model ucrainean.

Mirajul gazului rusesc

Dar ce interes să aibă Rusia în tulburările interne dintr-o mică țară din Balcani? Pe lângă cultivarea agresivă a panslavismului și a unui pan-ortodoxism care nu există decât în cărțile de propagandă ale Kremlinului, mai există un motiv cât se poate de concret pentru care Rusia își dorește la Skopje un tânăr autocrat corupt și controlabil. Gazul. Rușii nu renunță la ideea de a aduce gaz în Europa printr-o conductă controlată de ei, deși acest lucru contravine reglementărilor UE privind separarea produc­ției de transport.

După abandonarea proiectului South Stream, Gazprom a lansat ideea unui alt gazoduct, Turkish Stream, care să aducă gazul rusesc prin Turcia și Grecia până în Serbia, de unde să îl vândă în Occident. Cum cea mai scurtă cale între Grecia și Serbia este Macedonia, rușii vor să aibă la Skopje un regim prietenos, iar Gruevski este mai mult decât dornic să strângă legăturile cu Kremlinul pe măsură ce se îndepărtează tot mai mult de valorile europene privind democrația și drepturile omului. Dacă Uniunea Europeană cere reforme, rușilor nu le pasă nici de democrație, nici de corupție.

Banii de la Moscova și libertatea de a face absolut orice sunt în acest moment mai atractive decât calea europeană, iar Macedonia a dat semnale clare că este interesată. Skopje a refuzat să se realieze sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei iar președintele Gjorge Ivanov s-a numărat printre puținii lideri europeni care au participat la parada militară de la 9 mai. În prezent, există un singur obstacol în calea Turkish Stream, Grecia, căreia Putin i-a promis o reducere masivă a prețului la gaz. La problemele pe care le are Atena și cu un guvern comunist foarte prietenos față de Rusia, oferta Gazprom ar putea fi acceptată chiar dacă asta ar însemna încălcarea regulilor Bruxelles-ului.

Kosovo, un stat captiv

În iarna anului 1999, forțele guvernului iugoslav au obligat zeci de mii de albanezi kosovari sub amenințarea armelor să-și părăsească locuințele și să se refugieze în Albania vecină. Imaginile acestui exod forțat difuzate în întreaga lume au determinat atunci adminis­trația Bill Clinton să decidă bombardarea Bel­gra­dului, care a deschis ­calea pră­bușirii regimului lui Slobodan Miloșevici și a declarării inde­pendenței provinciei Kosovo.

Acum, în iarna 2014-2015, kosovarii au plecat din nou în pribegie într-un nou exod. De data aceasta au făcut-o fără să-i forțeze nimeni și complet ignorați de Europa și de restul lumii. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, în decurs de numai câteva săptămâni 90.000 de kosovari și-au părăsit țara cu direcția Uniunea Europeană. Numai în luna februarie, Ungaria a înregistrat 10.000 de cereri de azil din partea unor cetățeni kosovari, spre deosebire de 6.000 cât s-au înregistrat în întregul an 2014.

Motivul este exasperarea kosovarilor, care nu mai văd nici o perspectivă de reformare a țării. Exodul a început în luna noiembrie când principalele partide, Partidul Democratic din Kosovo și Liga Democratică din Kosovo au anunțat că formează o coaliție de guvernare. PDK este urmașul fostei Armate de Eliberare a Kosovo (UCK) și este condus de fostul lider UCK Hashim Thaci iar LDK este fostul partid al lui Ibrahim Rugova, care este implicat în politica din Kosovo din ultimii 25 de ani. Ambele partide sunt un fel de asociații politico-economico-militare care seamănă mai mult cu clanurile mafiote decât cu partidele moderne.

Alianța lor pentru formarea unui nou guvern a fost semnalul că în Kosovo nu se schimbă nimic pentru că nu există nimeni care să controleze sau să limiteze puterea acestor grupuri, justiția și presa fiind aservite. Acest rol ar fi trebuit să revină misiunii UE, EULEX, care a eșuat lamentabil în a ține sub control corupția din această țară. Ironia supremă este că funcționarii EULEX au mers până acolo cu acoperirea corupției încât trei dintre ei au fost acuzați la rândul lor de corupție în toamna anului trecut. Un factor agravant este că pe acest fond de lipsă a speranță tinerii kosovari (Kosovo este țara europeană cu cea mai tânără populație) se radicalizează, unii dintre ei în direcția naționalis­mului albanez în vreme ce alții devin tot mai atenți la propaganda islamistă venită pe canalele turcești și provenită din Orientul ­Mijlociu.

Bosnia, un stat eșuat

Luna aceasta, UE și FMI ar trebui să pună pe masa autori­tăților din Bosnia un plan de reforme care să pună Bosnia pe calea procesului de aderare. Problema este că nimeni nu vrea să adopte aceste reforme pentru că populația, lipsită de alternativă contează pe slujbele din sectorul public iar liderii politici, indiferent de etnie, nu vor să reducă birocrația și să privatizeze sectorul de stat pentru că acestea sunt sursă de bani, corupție și influență. Dacă ar fi un singur guvern corupt la Sarajevo, tot ar mai fi suportabil, dar Bosnia este o construcție complicată unde funcționează nu mai puțin de 14 guverne locale care sunt controlate cu gelozie de liderii celor trei etnii, sârbă, croată și „bosniacă” (foștii musulmani).

Pe acest fond de stagnare economică și corupție generalizată, reapar tensiunile etnice. Luna aceasta va fi publicat un recensământ care va genera dispute și acuzații reciproce în funcție de modul în care fiecare dintre cele trei componente va interpreta datele. Aceste tensiuni vor crește tocmai în ajunul aniversării, în iulie a 20 de ani de la masacrul de la Srebrenița în care 7.000 de bărbați și copii bosniaci au fost uciși de forțele sârbe.

Pe acest fond, Parlamentul Republicii Srpska a votat o lege prin care fixează pentru 2018 organizarea unui referendum privind separarea de restul Bosniei. Dacă acest referendum va avea loc, atunci este foarte probabil ca războiul să izbucnească din nou cel puțin la fel de sângeros ca cel din anii ’90. În prezent, cel puțin 100 de sârbi luptă în estul Ucrainei de partea separatiștilor, dintre care se remarcă o unitate a așa-numitei miliții cetnice care a acționat inclusiv în Crimeea. De partea cealaltă, la sfârșitul lunii aprilie un tânăr bosniac în vârstă de 24 de ani a intrat într-o stație de poliție din orașul Zvornik din Republika Srpska și a deschis focul în strigăte de „Allahu Akhbar”. Un ofițer a fost ucis și alți doi au fost răniți.

Cele trei state eșuate – Macedonia, Kosovo și Bosnia – sunt astăzi în pragul colapsului cu conse­cințe incalculabile pentru întreaga regiune. Influența tot mai accentuată a Rusiei, pe de o parte, și a mișcărilor islamiste riscă să aprindă din nou legendarul butoi de pulbere al Europei dacă Statele Unite și Uniunea Europeană nu „revin” în forță într-o regiune care nu poate fi neglijată.  

„Dacă Uniunea Europeană cere reforme, rușilor nu le pasă nici de democrație, nici de corupție. Banii de la Moscova și libertatea de a face absolut orice sunt în acest moment mai atractive decât calea europeană iar Macedonia a dat semnale clare că este interesată".