13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAmnesty International denunţă încălcarea a libertăţii de exprimare în Rusia

Amnesty International denunţă încălcarea a libertăţii de exprimare în Rusia

Organizaţia Amnesty International a denunţat miercuri încălcarea “regulată” a libertăţii de exprimare în Rusia în 2011, atacurile vizând jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului, precum şi obstacolele în calea manifestaţiilor paşnice, relatează AFP.

Autorităţile ruse “împiedică în mod regulat opoziţia să se facă auzită”, interzicând manifestaţiile acesteia sau arestând manifestanţi “paşnici”, pe fondul “intensificării contestării care a marcat 2011”, a declarat Serghei Nikitin, responsabil al filialei ruse a Amnesty International, prezentând raportul anual al organizaţiei.

Această contestare a regimului, inedită de la sosirea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, a fost provocată de “fraude electorale” la alegerile legislative din 4 decembrie, “corupţia şi simularea unor proceduri democratice”, a apreciat Nikitin.

ONG-ul subliniază că autorităţile menţin în continuare “controlul strict” asupra presei, numai Internetul rămânând o “zonă relativ liberă”.

“Activiştii pentru drepturile omului şi jurnaliştii continuă să facă faţă opresiunii şi ameninţărilor, inclusiv din partea funcţionarilor ale căror abuzuri le denunţă”, potrivit Amnesty.

Pe de altă parte, majoritatea anchetelor privind uciderea unor jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului din Rusia, în special a jurnalistei Anna Politkovskaia (2006) şi a activistei cecene Natalia Estemirova (2009), nu au dus la nici un rezultat până în prezent, relevă organizaţia.

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă