8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIncidentul de la Școala 133. Ce spune Primăria Sectorului 4

Incidentul de la Școala 133. Ce spune Primăria Sectorului 4

Din tura de după-amiază, 23 de copii au fost evaluaţi medical după ce au reclamat usturimi ale ochilor, nasului, gâtului şi dureri de cap, iar 18 dintre ei au fost transportaţi la spitale din Capitală. ISU Bucureşti-Ilfov precizează că măsurătorile făcute nu au indicat depăşiri ale pragurilor de alarmare.

Primăria Sectorului 4 a transmis că, marţi, în jurul orei 14.00, la Şcoala Gimnazială nr. 133 a fost semnalată o posibilă intoxicaţie a mai multor copii.

Conform sursei citate, 23 de elevi au acuzat o stare de rău, usturimi ale mucoasei nazale şi usturimi ale ochilor şi gâtului, astfel că acolo au ajuns ambulanţe şi mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

“Autoritatea Locală şi ofiţeri ai ISU au asigurat evacuarea în regim de urgenţă a tuturor copiilor din şcoală şi au luat măsuri ca elevii să ajungă în siguranţă acasă, la familiile lor. Momentan, nu sunt precizate cauzele stării de rău pe care au acuzat-o elevii, acestea fiind investigate de specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi cei ai Primăriei Sectorului 4”, arată sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 4, dezinfecţia a avut loc luni seară, la solicitarea unităţii de învăţământ, fiind o acţiune care se face în contextul apariţiei de cazuri de gripă şi fiind făcută de o firmă autorizată.

Conform acestora, marţi dimineaţa s-a făcut curăţenie, iar elevii din tura de dimineaţă nu au reclamat probleme. Ulterior, mai mulţi elevi din tura de după-amiază au acuzat simptome precum usturimi în gât şi dureri de cap, iar conducerea şcolii a anunţat autorităţile.

Sursa citată a mai spus că toată procedura a fost respectată şi s-a aşteptat şase ore după dezinfecţie, aşa cum este prevăzut în procedură. 

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat că în urma măsuratorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost depăşite pragurile de alarmare.
 
Ei au precizat că au fost evaluaţi medical 23 de copii, dintre care cinci au refuzat transportul la spital, iar 18 au fost transportaţi la spital (16 la Grigore Alexandrescu şi doi la Marie Curie).
 
La intervenţie au fost mobilizate o autospecială pentru victime multiple, 9 ambulanţe SMURD şi 3 ambulanţe SABIF, iar acestea se retrag, acţiunea fiind încheiată.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă