12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu la o şcoală din Bucureşti

Incendiu la o şcoală din Bucureşti

Incendiul s-a manifestat în cancelarie, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Un paznic al școlii a fost cel care a observat fumul gros care ieșa dintr-una din clase și a sunat la numărul unic de urgență 112. Între timp, bărbatul a reușit să îi evacueze pe toți copiii aflați în interiorul școlii, însă s-a intoxicat cu fum și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrjiri de specialiate. 

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, patru ambulanţe SMURD, un echipaj medical de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru descarcerare şi salvatorii din cadrul Detaşamentului Special de Salvatori.

”La ajungerea echipajelor de intervenție, 20 de persoane se autoevacuasera, echipajele medicale acordând primul-ajutor si transport la spital unui bărbat ce prezenta expunere la fum”, au precizat reprezentanţii ISU. Pentru gestionarea situației de urgenta s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscara, patru ambulanțe smurd, un echipaj medical de terapie intensivă mobila, o autospeciala pentru descarcerare si salvatorii din cadrul Detasamentului Special de Salvatori. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 30 de minute.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă