Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Haine și încălțăminte contrafăcute, de aproape 4.000.000 de lei, descoperite în Portul Constanţa

Peste 6.200 de articole vestimentare şi încălţăminte contrafăcute, în valoare de aproape 4.000.000 de lei, au fost descoperite într-un container sosit din China în Portul Constanţa Sud Agigea.

Share

George Dumitrescu 0 comentarii

Actualizat: 07.11.2018 - 13:52

Marfa era destinată unei firme din Bucureşti, administrată de un cetăţean polonez.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului Bucureşti. Administratorul firmei respective este un cetăţean polonez, în vârstă de 54 de ani.

În urma controlului, au fost descoperite 6.240 articole vestimentare şi încălţăminte  (ghete şi treninguri) , contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma de aproximativ 3.914.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

 

Comentarii

loading...