13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul a aprobat un sprijin guvernamental pentru modernizarea staţiunilor balneare

Guvernul a aprobat un sprijin guvernamental pentru modernizarea staţiunilor balneare

“Bugetul anual maxim al schemei de minimis este reprezentat de echivalentul în lei a 130 milioane de euro, iar bugetul alocat pentru 2019 este de 400 milioane de lei credite de angajament şi 80 milioane de lei credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise”, a anunţat joi Guvernul, într-un comunicat.

Prin Program se poate acorda fiecărui beneficiar o alocare financiară nerambursabilă de maxim 200.000 euro, reprezentând maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, exclusiv TVA, aferente proiectului.

Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 1.300 de beneficiari.

Programul guvernamental are scopul să stimuleze şi să încurajeze investiţiile în unităţile medico-balneare şi de recuperare, să contribuie la crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, la crearea de noi locuri de muncă, precum şi calificarea şi profesionalizarea personalului ce activează în domeniu.

Schema de ajutor este valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.

Finanţarea se face din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele cheltuieli eligibile: lucrări de construcţie, extindere şi reabilitare de capacităţi turistice de alimentaţie publică şi cazare, precum şi a capacităţilor de tratament balnear; construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive şi de agrement din staţiunile balneare; achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare.

De asemenea, alte cheltuieli eligibile sunt: construcţia, extinderea şi reabilitarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora; alte obiective de investiţii prin care societăţile comerciale contribuie la dezvoltarea staţiunii balneare respective; cheltuieli cu achiziţionarea şi derularea de programe de formare şi calificare profesională a lucrătorilor în unitaţi de alimentaţie publică şi unităţile hoteliere şi  a specialiştilor în domeniul sănătăţii, angajaţi ai beneficiarului şi implicaţi în implementarea proiectului finanţat.

În plus, o altă cerinţă este venitul salarial realizat timp de 12 luni pentru fiecare nou loc de muncă creat şi ocupat de specialişti în domeniul sănătăţii, în urma implementării proiectului până la valoarea minimă a 12 salarii medii brute pe economie, precum şi contribuţiile obligatorii ale angajatorului aferente, conform prevederilor legale în vigoare.

Beneficiarii au obligaţia să menţină investiţiile realizate cu finanţare prin Program cel puţin zece ani de la accesarea sumelor din acest program; în caz contrar, beneficiarii vor rambursa integral sumele obţinute ca sprijin financiar potrivit legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă