9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGardienii mascați terorizează oamenii aflați în pușcării

Gardienii mascați terorizează oamenii aflați în pușcării

 

Concluziile prezentate în cel mai recent raport al CPT se referă la vizita efectuată în România în perioada 7 – 19 februarie 2018.

Delegația CPT a verificat tratamentul aplicat de către poliție persoanelor private de libertate și condițiile de detenție a deținuților aflați în arest preventiv, din zece centre de detenție din toată țara.

De asemenea, echipa CPT a vizitat cinci închisori, preocupându-se mai ales de situația deținuților în regim închis și de maximă siguranță, întrucât deținuții cărora li se aplică un regim de maximă siguranță petrec până la 22 de ore pe zi închiși în celulă. De asemenea, a fost verificat și modul de furnizare a asistenței medicale pentru persoanele private de libertate.

Deși majoritatea persoanelor chestionate de către experții occidentali au susținut că au fost tratate corect de polițiști, o serie de deținuți au reclamat rele tratamente fizice aplicate de către polițiști, multe dintre aceste acuzații fiind susținute de dovezi medicale.

„Acuzațiile se refereau în special la palme, pumni, șuturi și lovituri de baston, aplicate de polițiști suspecților, fie la momentul arestării, fie în timpul interogării la secția de poliție, aparent în scopul forțării unei mărturisiri”, se menționează în documentul publicat de CPT.

 

Centrele de arest ale Poliției să fie preluate de Ministerul Justiției

„Raportul recomandă ca Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române să transmită un mesaj hotărât privind faptul că relele tratamente aplicate persoanelor deținute sunt ilegale, denotă lipsă de profesionalism și vor face obiectul unor sancțiuni corespunzătoare. Mai mult, metodele de investigație ale poliției trebuie să treacă de la o abordare bazată pe mărturii către obținerea de dovezi clare și precise printr-o interogare profesionistă a suspecților”, subliniază documentul elaborat de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii.

Teoretic, persoanele aflate în arest sau în detenție beneficiază de garanții împotriva relelor tratamente. Delegația CPT semnalează însă deficiențe în acordarea acestor garanții, de către Poliție, „în special privind accesul la un avocat, inclusiv posibilitatea de a avea o discuție confidențială cu un avocat, dar și în legătură cu dreptul de a avea acces la un medic. Trebuie luate măsuri și pentru a garanta tuturor minorilor dreptul de acces la un avocat și la un adult de încredere, așa cum prevede Codul de Procedură Penală”.

Delegația europeană subliniază că “persoanele deținute sunt expuse unui risc mai mare de intimidare, presiune și chiar maltratare în centrele de detenție ale poliției. Aceste îngrijorări sunt accentuate de condițiile materiale precare, îngrijirea medicală necorespunzătoare și regimul auster pe care îl suportă persoanele reținute în centrele de detenție vizitate”.

Situația din aceste spații ale Ministerului de Interne este descrisă de experții occidentali în termeni sumbri: “Condițiile din centrele de detenție vizitate, în special din centrele nerenovate, rămân inacceptabile pentru perioade de arest de două luni sau mai mult. Celulele erau în general insalubre și necesitând reparații, slab ventilate, urât mirositoare, cu un grad înalt de umiditate și acces limitat la lumina naturală. Anexele sanitare se aflau, de asemenea, într-o stare precară de igienă și în cele mai multe cazuri neseparate de restul celulei”.

De aceea, CPT recomandă, încă o dată, ca persoanele arestate preventiv să nu fie ținute în centrele de detenție ale poliției. În schimb, autoritățile române trebuie să se gândească serios la transformarea centrelor de detenție în spații adecvate arestului preventiv, pe care să le pună sub autoritatea Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor”.

 

Angajați din penitenciar comit violențe și abuzuri sexuale

„S-a primit un mare număr de acuzații de rele tratamente fizice asupra deținuților de către personalul închisorii, în special de către membrii forțelor speciale de intervenție (așa-numiții „mascați”), în penitenciarele din Aiud, Gherla, Iași și Galați. Situația era deosebit de alarmantă la penitenciarul Galați, unde exista un evident climat de teamă”, subliniază raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii. În categoria relelor tratamente asupra deținuților se înscriu „inclusiv abuzuri sexuale”, precizează experții occidentali.

„CPT pune de mult sub semnul întrebării rațiunea de a fi și modul de operare al forțelor speciale de intervenție (așa-numiții „mascați”), care acționează în acele instituții ce găzduiesc deținuți cărora li se aplică regimul de maximă siguranță. În lumina observațiilor delegației, în cursul vizitei din 2018, privind repetate și numeroase acuzații detaliate de rele tratamente din partea membrilor forțelor de intervenție, CPT crede că a venit timpul ca autoritățile naționale să reconsidere existența lor”, subliniază raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii.

Imediat după vizita din anul 2018 a experților occidentali, Ministerul Justiției ar fi organizat o inspecție la Penitenciarul Galați. Membrii CPT au însă dubii asupra corectitudinii acestui control și, “prin urmare, recomandă autorităților române să demareze o anchetă independentă a Parchetului în legătură cu acuzațiile de rele tratamente de către personalul Penitenciarului Galați”.

 

Supraaglomerarea duce la creșterea violenței în închisori 

O situație dramatică a fost constatată la închisoarea din Bacău: “18 tineri adulți în arest preventiv erau ținuți într-o singură celulă insalubră și supraaglomerată de numai 26 m². Tinerii stăteau închiși în celulă timp de 21-22 ore pe zi, timp de luni de zile. Situația lor era asemănătoare cu a animalelor închise în cuști”.

Pentru a rezolva asemenea situații, “agenda de reforme a autorităților române trebuie să vizeze ca toți deținuții să fie ținuți în condiții decente și să beneficieze de minim patru metri pătrați de spațiu personal în celulele cu ocupare multiplă”, subliniază raportul delegației CPT.

Experții străini atrag atenția că spațiul neîncăpător și precaritatea condiţiilor din celule, combinate cu timpul insuficient petrecut în afara lor, reprezintă un tratament inuman și degradant. În plus, aceste condiții nu îi ajută pe deținuți să se pregătească pentru reintegrarea în comunitate. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă