13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGabriela Firea introduce ajutorul financiar de Covid-19 pentru turiști

Gabriela Firea introduce ajutorul financiar de Covid-19 pentru turiști

Un proiect adoptat astăzi de Consiliul General al Municipiului București, la propunerea Gabrielei Firea, prevede acordarea de bani turiștilor din capitală care, în opinia primarului general, nu au posibilitatea să plătească 300 – 400 lei la o clinică privată pentru a se testa în vederea stabilirii dacă sunt sau nu infectați cu noul coronavirus.

”Este un proiect important, care ar trebui replicat pentru toți românii, testarea în masă a românilor care nu se încadrează în definiția de caz astfel încât să putem determina gradul de infectare. Astăzi adăugăm o nouă categorie, cea a bucureștenilor care pleacă în vacanță. Mai multe țări solicită un test valabil de COVID 19, prima țară care a anunțat acest lucru a fost Grecia, ne dorim să venim în sprijinul bucureștenilor care nu au cum să plătească la o clinică privată 300-400 lei pentru un astfel de test.”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței de Consiliu General, citată de Hotnews.ro.

Consiliul General al Municipiului București a completat proiectul ”Testăm pentru București”, aprobat în luna iunie, care prevede acordarea unui sprijin financiar de 200 lei farmaciștilor, persoanelor care lucrează în alimentație publică, funcționarilor, jurnaliștilor, sportivilor CSM și curierilor pentru a se testa de COVID 19. Impactul bugetar inițial al proiectului era de 633.000 lei, iar după introducerea bucureștenilor care pleacă în vacanță a ajuns la peste 4 milioane lei. Numărul persoanelor testate a crescut de la 11.000 la 20.000.

Acuzată că prin măsura populistă va aglomera și mai multe centrele de testare din București, luate cu asalt în ultimele zile, Gabriela Firea a anunțat că au fost achiziționate 5 noi aparate de testare iar capacitatea totală a crescut la 1.500 teste zilnice.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă