10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGabriela Firea, atac dur la adresa CNAIR și a Ministerului Transporturilor

Gabriela Firea, atac dur la adresa CNAIR și a Ministerului Transporturilor

Edilul spune că îşi menţine solicitarea şi dorinţa ca Centura Capitalei să fie transferată la municipalitate şi se declară convinsă că actualul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, va accepta acest transfer. Firea susţine că nu a înţeles de ce Ministerul Transporturilor a refuzat până acum să-i fie luată o povară.

„În legătură cu Centura ocolitoare a Capitalei, mi-am exprimat încă din primele zile dorinţa de a a mă implica în acest obiectiv de investiţii. Nu am înţeles nici pînă la această oră îndârjirea CNAIR de continua lucrările într-un ritm pe care noi îl considerăm nesatisfăcător. Consider că Ministerul Transporturilor este îndreptăţit să aibă ca prioritatea toate obiectivele din ţară şi tocmai e aceea nu înţeleg de ce atunci când o unitate administrativ-teritorială vrea să-i ia o povară, nu numai că ezită, dar refuză. Am făcut solicitări de nenumărate ori şi menţin solicitarea ca centura să fie transferată la Primăria Capitalei şi vă asigur că ritmul de lucur va fi cu totul altul. (…) Am aşa un sentiment, care va fi bun de această dată, şi cred că împreună cu actualul ministru al Transporturilor (Lucian Şova, n.r.) se va realiza acest transfer, pentru că am observat că este mai deschis. Mâine (joi, n.r.) voi avea o întâlnire cu dumnealui”, a declarat miercuri Gabriela Firea într-o conferinţă de presă pe tema proiectelor de infrastructură.

Gabriela Firea a cerut Centura încă de anul trecut

Anul trecut, Gabriela Firea a făcut o solicitare către Guvern pentru a aproba transferul Centurii Capitalei de la CNAIR în administrarea Primăriei Capitalei, astfel încât să poată gestiona lucrările, ea menţionând că municipalitatea are inclusiv un departament care se ocupă de atragerea fondurilor europene şi de monitorizarea proiectelor cu fonduri europene.

Firea a criticat ritmul lent cu care se desfăşoară lucrările pe centura Capitalei. În luna aprilie, CNAIR a anunţat că a încheiat un protocol cu Primăria Capitalei, care vizează obiectivele de dezvoltare ale Bucureştiului.

În mai, Lucian Şova spunea că Primăria Capitalei are “mai mult entuziasm” decât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a administra Centura Bucureştiului.

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă