18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFOTO. Hunedoara: Șapte persoane, între care și copii, rănite într-un accident rutier

FOTO. Hunedoara: Șapte persoane, între care și copii, rănite într-un accident rutier

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, un accident a avut loc pe DN7, în localitatea Leşnic, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.

FOTO: ISU Hunedoara

Trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini, fiind scoşi de echipele de descarcerare. 

”A fost un impact între două autoturisme, pe DN7 la Leşnic, în urma căruia au rezultat şapte persoane rănite. În cel mai scurt timp pompierii salvatori ai Secţiei Ilia şi Detaşamentului Deva au ajuns la locul accidentului şi au constatat că şase dintre cei şapte răniţi prezentau politraumatisme în urma accidentului, dar erau toţi conştienti. Un al şaptelea rănit a fost preluat de ambulanţă înaintea sosirii echipajelor de pompieri. Trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini fiind scoşi de echipele de descarcerare”,  au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara pe Facebook.

Răniţii – între care doi copii în vârstă de 8 şi 13 ani – au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva. 

FOTO: ISU Hunedoara

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, accidentul s-a produs după ce unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens şi a lovit frontal maşina care circula regulamentar, din sens opus.

FOTO: ISU Hunedoara

”Din primele cercetări reiese că un autoturism înmatriculat în Austria, care circula pe direcţia de mers Arad – Deva, a intrat pe contrasens depăşind linia continuă şi intrând în coliziune frontala cu un alt autoturism înmatriculat în Germania, care circula regulamentar din direcţie opusă, respectiv Deva – Arad”, transmite IPJ Hunedoara, citat de news.ro.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă