23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiFostul senator Mircea Banias şi ceilalţi 38 de inculpaţi în dosarul "Portul...

Fostul senator Mircea Banias şi ceilalţi 38 de inculpaţi în dosarul “Portul Constanţa”, achitaţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Mihai Ciobanu, Cezar Ştefan Drăguţel şi Ionuţ Marius Scrioşteanu împotriva sentinţei penale nr.236 din 22 martie 2016, pronunţată de ICCJ – Secţia penală, în dosarul nr.2540/1/2012.

De asemenea, instanţa i-a obligat pe apelanţii intimaţi inculpaţi Mihai Ciobanu, Cezar Ştefan Drăguţel şi Ionuţ Marius Scrioşteanu la plata a câte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Decizia ICCJ este definitivă.

În 22 martie 2016, instanţa supremă a decis achitarea senatorul Mircea Banias, a fostului director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, a fostului secretar general al Ministerului de Interne Laureţiu Mironescu şi a celorlalţi 36 de inculpaţi din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanţa, decizia nefiind însă definitivă.

Dosarul a fost trimis, în 2 aprilie 2012, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la instanţa supremă, unde în cei patru ani au fost aproape 80 de termen de judecată.

După cinci amânări de pronunţare, instanţa supremă a decis achitarea tututor celor 39 de inculpaţi, printre care senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului de Interne, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme

Decizia nu era definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii i-au acuzat pe cei 39 de inculpaţi din dosar că, prin grupul infracţional pe care l-ar fi constituit sau la care au aderat, au controlat activităţile de import-export din cadrul Direcţiei Vamale Constanţa şi au perceput diverse sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, unele dintre acestea introduse ilicit.

Printre acuzaţiile din dosar erau cele de trafic de influenţă, dare şi luare de mită, evaziune fiscală, contraband, fals şi uz de fals.

Alături de Banias, Bogatu şi Mironescu au fost judecaţi Liviu Adrian Durbac, fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi fost şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Cadîr Sunai, fost director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamal Constanţa, Claudiu-Constantin Olteanu, Liviu Costel Bratu, foşti adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, ofiţerul de poliţie Adrian Sorin Pătraşcu, fost comandant adjunct la Poliţia de Frontieră, şi Ionuţ Marius Scrioşteanu, şef al Biroului Vamal Slobozia.

Potrivit procurorilor, timp de aproape un an, din mai 2010 până în martie 2011, la instituţiile vamale şi portuare din Constanţa a “funcţionat” o “reţea de taxare ilicită” a containerelor, unele cu mărfuri contrafăcute. În schimbul acestor servicii, membrii grupării ar fi cerut zillnic între 250 de dolari şi 13.000 de dolari pentru fiecare transport. 

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă