16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFiul lui Dumitru Tinu l-a învins pe Orban

Fiul lui Dumitru Tinu l-a învins pe Orban

Decizia CAB este una provizorie, până când se va judeca pe fond cererea lui Andrei Tinu de anulare a deciziei prim-ministrului, însă este executorie.

“Admite în parte cererea de chemare în judecată. Dispune suspendarea executării deciziei nr. 510/11.12.2019, emisă de pârâtul prim-ministrul României, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. 7217/2/2019, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Executorie. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi, 07.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în hotărârea instanţei.

Pe 11 decembrie 2019, Ludovic Orban a dispus eliberarea lui Andrei Tinu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Andrei Tinu, fiul fostului jurnalist Dumitru Tinu, l-a dat în judecată pe Ludovic Orban, reclamând că a fost dat afară nelegal din funcţie.

Tinu a fost numit în fruntea ANC în martie 2017, printr-o decizie a fostului premier Sorin Grindeanu, el fiind membru al PSD.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă