10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFirea: PMB şi CNMR vor realiza proiecte comune care urmăresc dezvoltarea oraşului

Firea: PMB şi CNMR vor realiza proiecte comune care urmăresc dezvoltarea oraşului

Firea a avut vineri o întâlnire cu preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu, precum şi cu reprezentanţi din mai multe domenii, membri din conducerea Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României.

Alături de primarul general la întâlnire au participat administratorul public al Capitalei, directori şi consilieri ai edilului-şef cu atribuţii în domeniile abordate.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre absorbţia fondurilor europene, infrastructura educaţională din Capitală, transportul public, fluidizarea traficului, siguranţa cetăţeanului, precum şi despre domeniile de interes în care autorităţile locale şi CNMR pot colabora în beneficiul cetăţenilor, precizează PMB.

“Având în vedere că CNMR reuneşte experţi din diverse domenii importante atât pentru Bucureşti, cât şi pentru România, consider că o astfel de întâlnire, la care participă şi specialiştii Primăriei Capitalei, este extrem de utilă atât pentru schimburi de experienţă, cât şi pentru dezvoltarea unor proiecte comune. După discuţiile constructive de astăzi, urmează realizarea unor grupuri de lucru tematice, aplicate, astfel încât aceste întâlniri să producă efecte cât mai curând”, a spus Firea.

La rândul său, Alexandru Cumpănaşu a declarat că reprezentanţii CNMR sunt deschişi colaborării cu specialiştii Primăriei Capitalei.

“Oferim expertiza noastră în mai multe domenii şi considerăm că trebuie să ne unim forţele, indiferent de culoarea politică, pentru binele cetăţenilor. Demersul CNMR este susţinut atât la nivel local, cât şi la nivel central de peste 500 de importante organizaţii neguvernamentale, sindicate, patronate, din sectorului public, din mediul academic şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Astfel, salutăm iniţiativa doamnei primar general Gabriela Firea de a avea întâlniri viitoare, aplicate, pe domenii concrete, astfel încât să putem dezvolta proiecte comune în Bucureşti şi în întreaga zona metropolitană. Sper că în viitorul apropiat să putem prezenta proiectele şi iniţiativele realizate împreună”, a afirmat Cumpănaşu.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, directorii din cadrul Primăriei Capitalei le-au prezentat reprezentanţilor CNMR cele mai importante investiţii derulate de către PMB în prezent: proiectele din domeniul infrastructurii rutiere şi educaţionale, măsurile de fluidizare a traficului în Capitală, realizările în domeniul sănătăţii, invesţiile în cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei, stadiul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile etc.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă