Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Firea a reziliat contractul de lucrări de la Patinoarul Flamaropol

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol, întrucât lucrările la acest obiectiv de investiţii au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situaţiei, a spus Firea.

Share

Rl online 0 comentarii

27.06.2019 - 11:26


"Încă de anul trecut, Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat antreprenorului transmiterea unui program de execuţie revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate, modalităţile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor şi resurselor ce urmează a fi utilizate, însă, deşi au existat numeroase întâlniri între reprezentaţii PMB şi constructor, acesta nu şi-a asumat niciun termen. Urmează expertizarea lucrărilor executate, stabilirea restului de executat, precum şi lansarea procedurilor de achiziţie publică pentru finalizarea obiectivului de investiţii. Vom face toate demersurile astfel încât să terminam acest patinoar cât mai repede posibil, iar bucureştenii să aibă un patinoar modern, la standarde europene", a explicat Firea, citată în comunicat.

Potrivit PMB, în prezent, lucrările la Patinoarul Flamaropol, începute în anul 2017, sunt executate în proporţie de 35%. Au fost finalizate lucrările de fundare, pentru corpurile de clădire A, B, C şi D şi lucrările de suprastructură ale Corpului A, cu excepţia etajului tehnic.

Patinoarul va avea o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 mp, cu o capacitate de 3.100 locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperişul viitorului patinoar va fi pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren se va asigura şi o zonă de parcare în aer liber pentru aproximativ 82 autoturisme, mai prevede comunicatul.

Comentarii

loading...