Tortionarul securist Gheorghe Craciun i-a dat mana libera

"Cea mai crunta perioada din viata mea ca detinut politic nu a fost cat am stat in celulele de piatra ale Galatei-Iasi si nici in aprilie 1950, cand am pasit in Aiud, ci intre anii 1962 si 1964, in aceeasi insangerata si cumplita temnita Aiud. ...

Share

Rl online 0 comentarii

04.02.2006 - 00:00
"Cea mai crunta perioada din viata mea ca detinut politic nu a fost cat am stat in celulele de piatra ale Galatei-Iasi si nici in aprilie 1950, cand am pasit in Aiud, ci intre anii 1962 si 1964, in aceeasi insangerata si cumplita temnita Aiud.

Pentru toti cei care au refuzat reeducarea a reprezentat cea mai crancena antecamera a iadului, acolo unde mii de oameni aruncati trebuiau sa fie ucisi lent, in chinuri care depaseau cu mult metodele Inchizitiei...
Nu vreau sa readuc in fata ochilor un prapad, un dezastru, un iad instalat pe pamant, la care fiecare dintre noi a fost supus. Scosi parca in afara legii in mod abuziv, noi nu mai aveam nici un drept. Un paria! Eram fiecare in parte cate un paria blestemat, care putea fi pedepsit si pentru simplul moriv ca a calcat pe umbra calaului sau. Acest lucru a durat ani si nu stiu ce putere am primit de Sus, nu stiu cine ne-a incarcat ca pe un acumulator cu o forta nevazuta si a sadit-o atat de adanc in fiecare dintre noi. Ori poate s-a intamplat asa tocmai pentru a dovedi ca vointele puternice pot sta in calea raului? Cei care am rezistat pana in ultima clipa in fata prapadului am fost oare alesi de Dumnezeu pentru a-i redovedi existenta intr-o perioada cand era izgonit si negat?...
Comunistii urmareau ca toti aceia care erau cineva in viata, care aveau o personalitate distincta, un punct de vedere, un sprijin pe verticala - in Dumnezeire - sa fie redusi la zero. In felul acesta voiau sa dispara o patura de intelectuali, oameni de mare valoare sa fie adusi la conditia de indobitocire, asa incat sa poata face ce vor cu ei si, implicit cu societatea romaneasca. Cei care urmareau acest lucru erau straini de neamul romanesc si intruchipau o forta oculta al carei unic tel era de a stapani o lume adusa la stadiul de turma."

L-a rastignit
inca o data
pe Mantuitorul Hristos

"Dupa "reeducarile" de la Pitesti, Gherla, Targu Ocna si Canal, al caror rasunet depasise granitele Romaniei si ingrozise tot Apusul prin cele intamplate, conducerea comunista din Romania a renuntat la metoda stalinista al carei parinte, de fapt, era Anton Semionovici Macarenko. Astfel, acestia au schimbat metoda si au indulcit titlul: in loc de reeducare, au numit-o "activitate cultural-educativa". In anul 1959 a fost adus la conducerea inchisorii Aiud col. Gheorghe Craciun, fost chestor al Politiei, apoi sef al Securitatii din Brasov si seful diviziei de securisti care au luptat in Muntii Fagaras impotriva rezistentilor anticomunisti - intre acestia fiind ing. Gavrila Ogoranu si fratii Arnautoiu, Dabija (Muntii Banatului) si altii... In afara acestor misiuni indeplinite de Gheorghe Craciun, a fost si cea din 1946, in timpul celebrelor greve studentesti de la Cluj, cand l-a insotit pe Lucretiu Patrascanu, ministrul Justitiei din acea vreme. Cel care a condus grevele studentesti a fost studentul teolog Valeriu Anania, calugar... Asadar, la Aiud, Gheorghe Craciun ajunsese comandant al inchisorii in urma promovarii in drepturi. In perioada 1960-1964, acest satrap a organizat si condus reeducarea in spirit ateu si comunist a unui numar de 7.000 de detinuti politici intelectuali...
La greva studenteasca de la Cluj, din 1946, Valeriu Anania s-a situat undeva foarte sus, dar cele ce au urmat mai tarziu i-au taiat elanul cu care pornise si, rostogolindu-se, a ajuns intr-un adanc de hau. Ani la rand a fost secretarul particular al patriarhului Justinian Marina, scapand astfel de prima arestare din 1948, iar cativa ani mai tarziu, cand Securitatea punea mana pe el pentru a doua oara, preasfintitul patriarh a mers personal, smulgandu-l din ghearele acesteia. In 1958 a avut loc in Romania al doilea mare val de arestari, cand Securitatea, cu executanti ceva mai rasariti, l-a luat pe Valeriu Anania, ducandu-l intr-un oras de provincie, pentru a nu mai fi gasit cu una, cu doua. Asa se explica faptul ca in 1960 era detinut politic in Aiud, iar cand au inceput reeducarile calugarul-teolog se afla in fruntea bucatelor... Gheorghe Craciun s-a intalnit cu fostul sef al studentilor grevisti de la Cluj si, probabil, cei doi s-au inteles atat de bine incat i-a dat mana libera lui Valeriu Anania sa conduca reeducarile din Aiud.
La camera 78 din Celular, fostul student isi avea instalata o masa, scaun, hartie la dispozitie si tot confortul ce i se cuvenea ca sef. Marea calitate a lui Anania era o inteligenta sclipitoare. Avea o minte ascutita, era foarte cult si un excelent orator. As putea sa afirm ca si diavolul este foarte inteligent pentru ca, initial, si el a fost inger! De aceasta data insa Anania si-a asternut inteligenta nu la picioarele lui Iisus, ci ale satanei...
Au urmat binecunoscutele decrete de gratiere din 1964 si zilnic se eliberau cateva zeci de detinuti politici, incepand de la cei cu pedepse mici si o anumita categorie de reeducati. Intr-o dimineata, in jurul datei de 20 iulie, un grup de ofiteri a deschis fiecare celula a Zarcii, intreband cine vrea sa renunte la pozitia de rezistent... Am incercat sa numar de mai multe ori si mi-am dat seama ca suntem sub 100 de insi... Aceeasi perioada a sfarsitului de iulie i-a adus si cuviosiei sale Valeriu Anania libertatea pentru care a jertfit verticalitatea si onoarea atator oameni deosebiti, pe care i-a sacrificat fara cea mai mica mustrare de constiinta, ba mai mult decat atat, L-a rastignit inca o data pe insusi Mantuitorul Hristos. Personal, am regretat faptul ca doar cu cateva zile inaintea mea a iesit pe poarta. Daca as fi iesit o data cu dansul, l-as fi intrebat care este diferenta, privind data eliberarii, intre mine - care veneam de pe cai limpezite, senine si onorabile, si el - care se intorcea de pe drumuri de pierzanie si afurisenie, unde se incercase ingenuncherea unui neam".
(Fragmente din cartea
"Aiud insangerat",
Bucuresti, 2004, capitolul VII)

Citește totul despre:

Comentarii