Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Topul celor mai celebre divorţuri ale VIP-urilor. Vezi ce urmăreşte Monica Columbeanu

Monica şi Irinel Columbeanu, Ilie şi Amalia Năstase, Dan şi Camelia Şucu, Adriana şi Claudiu Săftoiu, Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg sunt doar câteva din cuplurile celebre care au divorţat. Divorţurile ...

Share

Razvan Voiculescu 0 comentarii

26.02.2011 - 08:55
Monica şi Irinel Columbeanu, Ilie şi Amalia Năstase, Dan şi Camelia Şucu, Adriana şi Claudiu Săftoiu, Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg sunt doar câteva din cuplurile celebre care au divorţat.

Divorţurile VIP-urilor din Bucureşti au fost întotdeauna pe prima pagină a ziarelor. Scandaluri sexuale sau certuri pentru avere au reprezentat amănunte picante oferite publicului. Însă divorţurile acestor cupluri s-au realizat de multe ori în spatele uşilor închise, avocaţii finalizând împărţirea averii după negocieri la sânge.

Monica Columbeanu vrea custodia fetiţei

Avocaţii Monicăi Columbeanu au anunţat că aceasta nu doreşte nimic din averea lui Irinel Columbeanu. Aceştia au spus ca fotomodelul doreşte să obţină doar custodia fetiţei, Irina, de numai 4 ani. Miza adevărată a divorţului este cine va gestiona averea micuţei Irina.
Pe de altă parte, Monica Columbeanu a declarat recent că toate câştigurile pe care le încasa din prezentări de modă, din reality show-ul de la B1TV au fost puse deoparte în conturi pe numele ei. Ea a primit cadou de la Irinel foarte multe bijuterii şi un Bentley, pe lângă acestea milionarul donându-i şi un apartament în Piaţa Victoriei.

Cel mai scump divorţ din România

Despărţirea dintre Dan Şucu, patronul Mobexpert, şi Camelia Şucu a reprezentat cel mai scump divorţ din Romania. Cei doi au pus împreună bazele unui imperiu, care a ajuns să valoreze peste 100 de milioane de euro. Camelia Şucu a primit 40% din acţiunile grupului Mobexpert şi controlul asupra companiei Class. Ulterior Dan Şucu a răscumpărat aceasta participaţie de la fosta soţie pentru 40 milioane de euro. Camelia Şucu conduce în continuare compania de mobilier de lux Class Living.

Ilie Năstase, fără noroc în dragoste

Fostul mare tenisman Ilie Năstase era recunoscut ca un adevărat Don Juan. Farmecul lui a făcut foarte multe victime şi se părea că la bătrâneţe s-a cuminţit şi s-a făcut băiat de casă. Căsătoria lui Ilie Năstase cu Amalia Teodorescu a surprins la început, dar ulterior mulţi au spus că a fost benefică pentru Nasty. Diferenţa de vârstă semnificativă dintre ei, 29 de ani, i-a făcut pe mulţi dintre cunoscuţii lor să nu le dea încă de la început prea multe şanse.

Cei doi au anunţat anul trecut printr-o scrisoare că divorţează, relatia lor de 14 ani luând astfel sfârşit.
„Noi am decis să ne despărţim pentru că am ajuns la o răscruce a vieţilor noastre în care amândoi ştim că nu putem continua decât ca prieteni. Cea mai mare realizare a noastră ca şi cuplu o reprezintă două minuni divine, Alessia şi Emma, care sunt cele mai importante fiinţe pentru noi în această viaţă. Ele sunt motivul pentru care scriem această scrisoare", se precizează în scrisoarea citată.

Ilie Năstase a adunat de pe urma tenisului o avere de câteva milioane de euro, dar nu a fost prea norocos în afaceri. Însă în perioada căsniciei cu Amalia, aceasta s-a ocupat cu o mână de fier de afacerile familiei reuşind crească averea. Divorţul a însemnat împărţirea acestei averi. Pentru a păstra discreţie totală asupra motivului separării lor, cei doi au ales să divorţeze în străinătate.

Consilierii lui Băsescu au divorţat

Foştii consilieri prezidenţiali Adriana şi Claudiu Săftoiu au divorţat la începutul acestei luni. Cei doi au pus capăt unei căsnicii de 18 ani, iar băieţelul lor de 10 ani, Filip, va rămâne alături de mama sa. Despărţirea s-a realizat foarte rapid, toate amănuntele fiind stabilite în prealabil printr-o tranzacţie semnată în faţa notarului. Adriana a primit vila familiei în valoare de 1 milion de euro.
Adriana Săftoiu a deţinut funcţia de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, iar Claudiu Săftoiu a deţinut funcţia de director SIE. Adriana a părăsit echipa presedintelui Traian Băsescu, după ce Claudiu Săftoiu a fost demis din fruntea SIE. Cei doi şi-au deschis o firma de PR politic. Adriana Saftoiu a intrat în politica şi s-a înscris în PNL, iar la alegerile parlamentare din 2008 a fost aleasă deputat.

Divorţul Mihaelei Rădulescu

Vedeta de televiziune a păstrat discreţia asupra mariajului său, iar anunţul din septembrie 2008 privind divorţul a surprins pe foarte multă lume. Cuplul Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg părea unul foarte bine sudat, ei încercând să păstreze aparenţele pentru băieţelul lor, Ayan. Cei doi s-au căsătorit în 2004, anul în care s-a născut şi Ayan. Divorţul a fost unul foarte gustat de către presa de scandal, Mihaela Rădulescu afişând foarte repede o relaţie cu prezentatorul TV Dani Oţil, mai tânăr cu 11 ani. Divorţul a fost finalizat, iar milionarul Elan Schwartzenberg a acceptat să plătească o pensie alimentară lunară consistentă pentru Ayan, asigurandu-le celor doi toate condiţiile pentru a se stabili la Monaco. Mihaela Rădulescu a renunţat la cariera în televiziune şi s-a dedicat copilului.

 


Citește totul despre:

Comentarii

loading...