Recompense politice

Se pare ca zicala “orice sut in fund este un pas inainte” este mai actuala ca oricand. Mai ales in politica, unde totul este posibil daca ai sustinere la partid. Dupa o demitere, te astepti ca victima sa iasa din structurile unde se iau decizii cu caracter national. Eventual sa fie plasata in functii marunte, unde i se pierde urma intr-un timp foarte scurt. O astfel de regula nu mai este insa valabila. Demiterea se transforma in avansare printr-o oferta directa facuta de un presedinte de partid dispus sa dea o mana de ajutor unuia care a lucrat pentru guvern. Este posibil ca Seculici, fost vicepremier, caruia Boc i-a oferit un post de ambasador, sa fie sincer cand vorbeste de motivele care l-au determinat sa-l refuze pe presedintele democrat, optand pentru intoarcerea la firma sa. Nu acest lucru este insa relevant. Seculici putea sa vanda si pesmeti in piata, nu intereseaza pe multi acest lucru. Persoana lui intra in discutie doar daca accepta oferta sefului sau de partid. In jurul acestui cadou politic se invart marile semne de intrebare. Un sef de partid nu numeste ambasadori. Nu are acest drept. Ma sperie gandul ca practicile din trecut sunt mereu actualizate. Nu ma refer la obiceiurile din vremea partidului unic. Atunci era altceva. De data asta vizez strict modul cum proceda PSD cand isi alegea ambasadorii. Politicienii ramoliti aterizau a doua zi in ambasadele Romaniei pentru ca asa dorea partidul. Pana si titularii posturilor erau surprinsi de rapiditatea numirii in functie. La vremea respectiva erau voci care criticau, pe buna dreptate, practicile pesediste. Astazi, nimeni nu mai vorbeste de ele. Dimpotriva, chiar liderii puterii calca pe urmele predecesorilor. Asa se explica cum de a ajuns Boc sa ofere un post de ambasador unui demnitar care a fost schimbat din functia de vicepremier pentru ca s-a considerat ca nu si-a facut cum trebuie treaba la guvern. Pentru acest “merit” trebuia sa fie uns ambasador? S-ar putea ca liderul pedist sa fi mizat pe promisiunea sefului de stat, fiind vorba de o simpla recompensa politica, nimic altceva. Norocul lui Emil Boc a fost ca Seculici a refuzat oferta, altfel intra in gura presei imediat. Daca acesta este criteriul de alegere a ambasadorilor, atunci nu are rost sa ne mai mire prestatia slaba a unor politicieni care ne reprezinta in strainatate.