6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialProfesori universitari doar cu recunoastere internationala

Profesori universitari doar cu recunoastere internationala

In baza celor patru ordine emise de Ministerul Educatiei si Cercetarii, evaluarea privind obtinerea titlurilor de profesor universitar, conferentiar universitar si cercetator stiintific gradele I si II sporeste substantial. Cele mai multe modificari s-au facut la criteriile privind titlul de profesor universitar, care nu se vor mai putea obtine la fel de usor ca pana acum si uneori de persoane care nu s-au remarcat prin nimic deosebit, poate prin plagierea operei unei alte persoane. Noile criterii aprobate, care se aplica incepand de luna viitoare, sunt urmatoarele: functia de profesor universitar se poate obtine doar de candidatul care se bucura de prestigiu international – grant castigat prin competitie internationala si studii cuprinse in bazele de date internationale. Cel care va deveni profesor universitar va avea dreptul de a conduce doctorate dupa modelul american. Concret, respectivul cadru universitar va fi conducator de doctorate doar pe perioada cat este profesor universitar angajat sau asociat al unei institutii acreditate pentru programe de doctorat. De asemenea, in evaluarea activitatii candidatului la titlul de profesor universitar se vor lua in considerare si evaluarile facute de studenti. In fine, s-a instituit si o evaluare calitativa a contributiilor la postul de profesor universitar, autoevaluarea candidatului fiind comparata cu continutul lucrarilor stiintifice proprii de maxima relevanta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă