8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPensii pentru romanii cu domiciliul in strainatate

Pensii pentru romanii cu domiciliul in strainatate

Pentru cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, dreptul la pensie a fost reglementat inca din 1997, prin adoptarea Legii nr. 86. Conform dispozitiilor din noua Lege a pensiilor nr. 19/2000, drepturile de asigurari sociale cuvenite in sistemul public de pensii din Romania, precum si prestatiile de asigurari sociale aferente acestor drepturi se pot transfera in tarile unde asiguratii isi stabilesc domiciliul sau resedinta, in conditiile reglementate prin acorduri si conventii internationale la care Romania este parte.
Cetatenilor care au domiciliul pe teritoriul statelor cu care Romania nu a incheiat pana la aceasta data acorduri sau conventii si care au drept la pensie in Romania li se aplica legislatia romana in vigoare.
Pentru cetatenii stabiliti in strainatate exista posibilitatea emiterii unei proceduri speciale, prin care sa fie desemnata, in calitate de mandatar, o persoana cu domiciliul in Romania, care urmeaza sa efectueze, in numele titularului, toate operatiunile legate de stabilirea dreptului la pensie si incasarea pensiei cuvenite. In cazul persoanelor cu domiciliul pe teritoriul unui stat cu care Romania nu are incheiat un acord bilateral in materie de securitate sociala, care indeplinesc conditiile prevazute in legislatia in vigoare pentru a beneficia de pensie din partea statului roman, operatiunile legate de stabilirea si incasarea drepturilor de pensie pot fi indeplinite fie in mod direct, de catre titularul drepturilor de pensie, fie prin intermediul unui mandatar desemnat prin procura speciala.

Procura speciala, fara taxe consulare daca se elibereaza de ambasada sau consulatul Romaniei

Specialistii Casei Nationale de Pensii ne-au precizat ca in cazul in care se opteaza pentru varianta incasarii drepturilor de pensie prin intermediul unui mandatar, cetatenii romani, precum si persoanele de origine romana care au cetatenie straina sau statutul de apatrid pot solicita emiterea procurii speciale in urmatoarele conditii:
l procura speciala poate fi eliberata pe teritoriul statului de domiciliu, dupa cum urmeaza: in cazul statelor semnatare ale Conventiei de la Haga, procura este valabila numai daca este insotita de apostila eliberata de catre autoritatea competenta potrivit legislatiei nationale a statului de la care emana documentul; in cazul statelor cu care Romania are incheiate tratate sau conventii de asistenta juridica bilaterala in acest domeniu, procura este valabila fara nici o alta formalitate.
l procura speciala poate fi eliberata pe teritoriul statului de domiciliu si de catre misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, in acest caz emiterea procurii fiind scutita de taxa consulara.
l procura speciala poate fi emisa si de catre notarii publici de pe teritoriul Romaniei.
Procura speciala trebuie sa contina urmatoarele elemente:
– numele, prenumele, cetatenia, data si locul nasterii, domiciliul si actul de identitate ale titularului dreptului de pensie (valabil la data eliberarii procurii);
– numele, prenumele, datele de identificare (actul de identitate, domiciliul, data si locul nasterii) ale mandatarului;
– obiectul mandatului (ridicarea carnetului de munca, intocmirea dosarului de pensie, deschiderea contului curent personal, incasarea pensiei pentru plati curente si restante, semnarea extrasului de cont);
– precizarea ca mandatarul are obligatiile ce revin titularului, inclusiv pe cea de a anunta in termen casei teritoriale de pensii orice schimbare intervenita in situatia titularului de natura sa modifice sau sa inceteze dreptul la pensie.
Procura speciala care nu este emisa in limba romana, precum si apostila – cand este cazul – vor fi traduse legalizat.
Procura speciala este valabila 18 luni.

Documente necesare la Casa de Pensii

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă