Tanar preot fiind, aflat la inceput de drum intr-o parohie din orasul lui Nenea Iancu, Parintele Galeriu s-a trezit in mijlocul unei comunitati care nu parea dusa la biserica, altfel spus, in zilele de duminica nu frecventa lacasul Domnului.
Orice strategie de aducere la biserica a fost sortita esecului. Lacasul ramanea aproape gol duminica de duminica. La sfarsitul unei astfel de zile, Parintele a aparut ganditor in fata altarului si cu voce grava le-a spus celor cativa nimeriti prin biserica: “Dragii mei, astazi in vreme ce veneam incoace la Sfanta Liturghie, m-am intalnit cu “dracu”' si m-a atentionat ca miercurea viitoare, la ora 17 fix, va veni in biserica noastra. Eu stiu ca se tine de cuvant, asa ca va rog ca miercuri sa ii facem o primire pe masura.” In ziua si la ora cu pricina, biserica dadea pe afara de oameni. Din cand in cand, la intervale de timp bine cantarite, Parintele Galeriu iesea din altar, se ducea pana la usa, privea in susul si in josul strazii, apoi se uita la ceas ingrijorat si se intorcea in biserica avand aceeasi ingrijorare intiparita pe chip.
Nu mai incapea nici un fel de indoiala: dracu' intarzia! Parintele i-a mai fiert in suc propriu pe cei care umplusera biserica, repetand drumul catre usa, mina ingrijorata si privirile catre ceas. In cele din urma a rupt tacerea si le-a spus celor din jur: “Ei bine, dragii mei, frumos va sta! Duminica la liturghie nu va invredniciti sa veniti, in schimb cand e vorba de dracu' va adunati ciopor!” Oamenii au plecat capul vinovati, au priceput talcul vorbelor tanarului preot, s-au risipit tacuti care-ncotro, dar de atunci incolo au umplut lacasul Domnului, duminica de duminica.
Dupa aproape trei saptamani de citit ziare si privit la televizor pe tema “Cazul Tanacu”, sunt nevoit sa constat cat de multa dreptate a avut Parintele Galeriu! Nu cred sa fi ramas cineva in tara asta care sa nu-si fi exprimat opinia. In genere media nu pare a fi preocupata de chestiunile de credinta, ba, din contra, as putea zice.
Dar, cand, in sfarsit, e vorba de dracu', toti, dar absolut toti, au tinut sa-si etaleze in fel si chip competenta. Peisajul divers nu a lasat loc de plictis. De la dudui cochete si indignate la gospodine pioase care si-au regasit cu acest fericit prilej fecioria pierduta; experti cu tripla calificare in clitoris, inhumari si mineriade au facut casa buna cu scriitori retrasi la “monastire” vizand cu precizie iesirea din mundan si atarnarea urgenta pe vreun perete de naos, in timp ce numara (ca Pristanda steagurile) pierderile colaterale ale “razboiului nevazut”; episcopi decisivi declarand biserica nesfintita in timp ce alergau sa confiste ereticilor antimisul (probabil acordat de neorastignitul Iliescu); tizi rotofei marturisind “deficitul” preventiv al Bisericii alaturi de directori sau presedinti de scara (n-am inteles exact) declarand solemn si la o ora de varf ca nefericita victima s-a mantuit spre deosebire de noi care, nevolnicii, avem toate sansele sa ne impiedicam de vreun mugurel inflorit din miezul lemnului. Slava Domnului ca un ipochimen cu pretentii a identificat cauza dezastrului national in cartea “Despre ingeri” (in unele variante “Despre ingineri”) a numitului Plesu Andrei, ale carei vanzari au intrecut orice limita a bunului simt (intre altele, sondajele au indicat fara gres ca la Tanacu au fost achizitionate cam trei exemplare pe cap de locuitor). Mai mult decat atat, infatigabilul si aproape ubicuul Lucian Mandruta atinge apoteoticul atunci cand cere (in “Dilema veche”) interventia prompta a presedintelui Basescu. Avand in vedere propensiunea recenta a Cotroceniului spre Marea Neagra (subliniez: Neagra), nu incape nici o indoiala ca domnul Basescu va sti sa solfegieze si pe turbinca, singurul instrument in care, pana acum, nu si-a bagat competenta.
Este timp, slujitorii Domnului se bataie intre excomunicari conjuncturale si iertari compatimitoare, scladand-o ca e laie, ca-i balaie si silindu-se sa nu spuna nimic despre cine se face vinovat de acest devalmas “rating” liturgic, ca si despre adevarata cauza a lipsei de ascultare a monahului inculpat. Se vede treaba ca si ei, alaturi de Daniel Corogeanu, au uitat de talcul unei “intalniri la varf” dintre Sfantul Atanasie si Uciga-l Toaca. Cu acest prilej, Sfantul l-a intrebat pe Impelitat daca in teritoriul de pucioasa (na, ca iar m-a luat gura pe dinainte), aflat in subordinea lui, a intalnit si calugari. Necuratu' i-a zis-o franc: “Nu, majoritatea sunt unii care poarta haine negre, dar calugari adevarati, nici unul!”
In rest, nu pot decat sa ma declar satisfacut de altitudinea spirituala a unei intregi natii de telespectatori, mladiindu-se incontinent intre surprize, surprize, iarta-ma! si bezelele trimise saptamanal lui Darwin. In sfarsit, dat fiind domiciliul “subiectului”, discutiile joase isi implinesc vocatia.
