Au fost publicate pana acum urmatoarele interventii in cadrul anchetei noastre – care are o neasteptata audienta de public – semnate de: istoricul Gabriel Catalan (in pagina “Lumea crestina” din 28 mai 2005, cand a inceput, de fapt, investigatia), bizantinologul Petre Guran (SUA), reputatul carturar biblist Cristian Badilita (Franta), teologul Tiberiu Teodorescu, Octavian Gordon (Fibourg). Publicam azi interventia de mare bun-simt filologic si crestin a dlui Radu Cerghizan (Germania):
“Scrierea numelui lui Isus este o problema minora in judecarea spiritualitatii cuiva. Este pur si simplu o problema de redactare. Ortodocsii (spre deosebire de alte confesiuni crestine) invoca doua motive pentru care folosesc numele “Iisus” (cu doi “i”) si nu “Isus” (cu un singur “i”):
1. In limba greaca, limba in care s-a scris in original “Noul Testament” apare (ca pronuntie) numele “Iesu Christu”, cu un “u” lung (in “Christu”). Numele “Iesu” provine de la cuvantul ebraic “Jehosua” (limba ebraica a fost limba originara a Vechiului Testament), care inseamna “Jahwe este Mantuitor” (Matei 1, 21). In ambele cazuri, numele incepe cu “Je”, care – in pronuntia curenta Ð devine un lung “i”. Motivul, deci, pentru care ortodocsii considera necesar ca in romaneste sa se scrie “Iisus” in loc de “Isus” este sa se respecte oarecum pronuntia originara.
In vremea lui Isus, numele acesta era foarte obisnuit in Palestina (cum la noi ar fi Ion). Teologii ortodocsi au considerat necesar sa foloseasca numele “Iisus” pentru Mantuitor, ca sa faca distinctie clara intre Iisus Cristos si ceilalti oameni care aveau tot numele de “Isus”. Deci – cu alte cuvinte – pentru a sublinia unicitatea lui Isus Cristos.
Motivele acestea reprezinta alegerea pe care au facut-o ortodocsii. Desigur, au o anumita justificare, dar aceasta este doar o problema de redactare textuala, fara repercusiune asupra relatiei individului cu Dumnezeu. Cei care au ales numele simplu “Isus” (cu un singur “i”) nu pot fi incorecti, deoarece vocalele lungi in limba romana nu se transcriu neaparat prin dublarea vocalei respective (de exemplu in cuvantul “mic”, vocala “i” este scurta, in cuvantul “inima”, vocala “i” este lunga; se foloseste adaugarea unui “i” atunci cand s-ar face confuzie intre cuvinte; de ex: “copii” este cuvantul la plural nearticulat; “copiii” – acelasi cuvant, dar articulat).
Referitor la cuvantul “Isus” sau “Iisus” nu este nici o greseala, orice forma se scrie. Este o problema de optiune, care trebuie respectata, pentru ca fiecare varianta are argumentele ei. Crestinii neortodocsi considera ca, din punctul de vedere al limbii romane, forma “Isus” este mai apropiata regulilor acestei limbi. Dar nu e gresita nici cealalta varianta (“Iisus”). Aceasta disputa nu trebuie sa reprezinte un motiv de dispute intre culte. Ce s-ar putea spune despre numele “Jesus” (pronuntie “Gizaz”) la englezi, sau despre “Elninho” (pronuntie “Elninio”) la portughezi? Sunt ei mai putin credinciosi sau mai putin corecti, din cauza ca pronunta numele in acest fel? E o problema de limba, de optiune libera.
Cat priveste explicatia unora ca numele “Isus” (cu un singur “i”) ar insemna “magar”, ea este una de prost-gust, idioata, fara nici o acoperire in limba greaca sau ebraica. Asemenea trucuri ieftine sunt folosite de credinciosii ortodocsi care nu cunosc limbile biblice (ebraica si greaca), sau cand acestia vor sa convinga copiii sau oamenii care habar n-au de aceste limbi. In ebraica se folosesc pentru “magar” sau “magarita” cuvintele “ayir” si “aton”, iar in greaca se folosesc cuvintele “onos”, “polos”, sau “upozughion”.”
