10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialO expoziție dedicată lui Adolf Hitler, organizată într-un bunăr din Berlin, a...

O expoziție dedicată lui Adolf Hitler, organizată într-un bunăr din Berlin, a atras 20.000 de vizitatori în două luni

La peste 70 de ani după ce Adolf Hitler s-a sinucis în buncărul său din Berlin, în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, o expoziție organizată în capitala Germaniei examinează modul în care acesta a devenit nazist și ce i-a transformat pe cetățenii germani obișnuiți în criminali.

Expoziția "Hitler — cum s-a putut întâmpla" este organizată într-un buncăr din Berlin, folosit de civili în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial — aflat în apropierea celui în care s-a adăpostit Hitler în timpul bombardării capitalei Germaniei, informează Agerpres.

Evenimentul prezintă viața lui Adolf Hitler de la perioada copilăriei sale din Austria și a celei în care a fost pictor până la intervalul în care a fost soldat în timpul Primului Război Mondial și a ajuns apoi la putere. Alte exponate se concentrează pe lagărele de concentrare, pogromurile și Holocaustul în timpul căruia au fost uciși șase milioane de evrei.

Expoziția se încheie cu o reconstrucție controversată a camerei buncărului în care s-a sinucis Hitler pe 30 aprilie 1945. Acest exponat se află în spatele unui geam și este monitorizat de o cameră video, vizitatorilor fiindu-le interzis să facă fotografii.

Curatorul expoziției, Wieland Giebel, povestește că prezentarea acestei camere i-a adus critici că a transformat expoziția într-una de tip "Hitler Disney". El și-a explicat însă decizia, explicând că expoziția se axează pe crimele comise de regimul lui Hitler, iar "această cameră este locul în care crimele s-au încheiat, în care totul s-a terminat, acesta fiind motivul pentru care o expunem".

Conform lui Giebel — a cărei familie include un bunic care a ascuns evrei și unul care a făcut parte dintr-un pluton de execuție — expoziția încearcă să arate cum au fost posibile Cel de-al Doilea Război Mondial și Holocaustul. "După Primul Război Mondial, mulți germani s-au simțit umiliți din cauza Tratatului de la Versailles", a declarat el, referindu-se la acordul semnat în 1919, care a impus Germaniei plătirea unor despăgubiri uriașe de război.

"În același timp, antisemitismul era prezent în întreaga Europă, nu doar în Germania, iar Hitler a exploatat acest antisemitism și ceea ce oamenii numeau 'rușinoasa pace de la Versailles', folosind aceste două aspecte pentru a mobiliza oamenii", a adăugat el.

Expoziția, care conține fotografii, desene ale lui Hitler, filme care prezintă căsătoria sa cu Eva Braun, precum și un model al bunkerului dictatorului a atras circa 20.000 de vizitatori de la deschiderea sa, care a avut loc în urmă cu două luni.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, noi declarații despre situația doctorului Cătălin Cîrstoiu

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că în coaliţie s-a decis să existe o clarificare din partea medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL pentru Primăria...

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă