Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Muzeul Kalinderu va renaste din propria-i cenusa

O conferinta de presa surpriza a fost organizata ieri de Ministerul Culturii si Cultelor, la Casa Kalinderu, situata pe str. Vasile Sion, nr. 2-4 (zona Stirbei - Piata Palatului). Scopul sau: prezentarea detaliilor legate de transmiterea ...

Share

Doinel Tronaru 0 comentarii

23.09.2005 - 00:00
O conferinta de presa surpriza a fost organizata ieri de Ministerul Culturii si Cultelor, la Casa Kalinderu, situata pe str. Vasile Sion, nr. 2-4 (zona Stirbei - Piata Palatului). Scopul sau: prezentarea detaliilor legate de transmiterea imobilului aferent Muzeului "Ion si dr. Nicolai Kalinderu", aflat in domeniul public al statului, din administrarea Muzeului National de Arta Contemporana in administrarea Muzeului National de Arta al Romaniei, precum si proiectata reinfiintare a muzeului, ca loc de expunere permanenta. Au participat: Virgil Nitulescu, secretar de stat in MCC, Roxana Theodorescu, directorul MNAR, Mihai Oroveanu, directorul MNAC, arhitectul Dan Marin si Alis Vasile, sef Birou Muzee in cadrul MCC. Ideea e ca Guvernul Romaniei a aprobat acum doua saptamani un proiect de hotarare, elaborat de MCC, privind reinfiintarea Muzeului Kalinderu, faimos in prima jumatate a secolului XX, dar cu un destin foarte vitreg dupa aceea. Dar cine a fost Ion Kalinderu? Jurist, membru al Academiei Romane, chiar presedinte al acesteia la un anumit moment, el a amenajat in anii 1906-1907 cladirea pentru a adaposti impresionanta sa colectie de arta, iar dupa moartea sa, in 1914, muzeul a revenit statului, prin donatie, colectia putand fi vizitata de orice iubitor de frumos, cu singura conditie ca muzeul sa pastreze numele de "Ion si dr. Nicolai Kalinderu". Cladirea a fost proiectata de marele arhitect I.D. Berindei, autor si al altor bijuterii bucurestene: Casa cu Lei (Palatul Cantacuzino), Casa Assan (Casa Oamenilor de Stiinta) s.a. In timpul razboiului, complexul (fiindca era vorba de trei cladiri) a fost bombardat, suferind grave deteriorari, iar o parte dintre colectii au fost distruse. In anul 1946, muzeul a fost desfiintat, iar colectiile - trecute la Muzeul de Arta si Antichitati. Dupa aceea cladirea a trecut prin diverse subordonari, important este ca lucrarile de refacere, incepute la sfarsitul anilor '80, au fost executate de mantuiala si ulterior sistate, asa ca practic trebuie inceput cu restaurarea si consolidarea imobilului. In 1997, aici a fost organizata, de catre Sorin Dumitrescu, o memorabila expozitie de arta cu tematica religioasa (Bernea, Gherasim, S. Dumitrescu), iar pana in 2000 a functionat Centrul Kalinderu, unul dintre primele centre multimedia din Europa de Est (cotat la acea vreme pe locul 50 in topul de specialitate!). Din 2002, cladirea e administrata de MNAC, iar acum trece la MNAR, pentru ca cea mai mare parte a colectiilor initiale ale lui Kalinderu se afla aici. Se pare ca colectia integrala numara 3.500 de piese, iar la un moment dat au fost inventariate 2.500 de piese de arta (o parte din colectie a plecat in Rusia cu tezaurul si s-a si intors). Se intentioneaza ca muzeul sa aiba acelasi regim cu Casele Zambaccian si Pallady, care apartin tot de MNAR. Problema e ca practic dispunem de 1/3 din spatiul initial, asa ca nu e loc nici macar pentru piesele care sunt deja disponibile. In urmatoarele luni, se va face o evaluare si se va calcula costul total al proiectului, iar dupa aceea se vor cauta banii!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...