6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMarijuana ar putea salva bugetul Californiei

Marijuana ar putea salva bugetul Californiei

În anii ’60, hipioţii se refugiau în pădurile din nordul statului California pentru a creşte plante de marijuana. Erau însosiţi de cultivatorii de marijuana medicinală – disponibilă numai pe bază de reţetă de la doctor -, dar şi de traficanţii mexicani de droguri.

Între timp, marijuana a devenit cel mai cultivat drog din California, iar cetăţenii acestui stat vor fi chemaţi, în noiembrie, să decidă prin vot asupra legalizării totale, în condiţiile în care guvernatorul Arnold Schwarzenegger se gândeşte deja la banii pe care i-ar stânge la buget din taxarea marijuanei, scrie publicaţia britanică The Guardian.

Jurnaliştii au stat de vorbă cu un crescător de marijuana din nordul Californiei, Jim Hill. Sera pe care o foloseşte operează legal, în baza unei prevederi denumite “Compassionate Use Act” (“Actul Folosirii Permisive”), prin care recomandarea doctorului este de ajuns pentru ca pacienţii acestuia sa poată cultiva şi consuma marijuana, în regim propriu.

Cooperativa marijuanei

“M-am transformat într-un avocat al marijuanei pentru că Guvernul m-a tot hărţuit din pricina serei”, spune Hill, care a început să crească această plantă pentru a-şi ajuta nevasta bolnavă. Însă pentru ca nu putea creşte legal marijuana la scară aşa mare, Jim a înfiinţat o cooperativă a pacienţilor, care are deja 1.200 de membri. Vinde produsele doar în sistemului cercului închis şi este remunerat de colectivitate, dar nu financiar, după cum precizează. În toată regiunea sunt mii de astfel de “dispensare”. În oraşul Oakland există chiar un întreg cartier botezat “Oaksterdam”, evident după celebrul oraş olandez Amsterdam, cel cu “senzaţiile legale”.

Marijuana, remediu pentru deficitul bugetar

Înapoi în California, Schwarzenegger vede în legalizarea şi apoi impozitarea marijuanei una dintre soluţiile pentru reducerea deficitului bugetar de 20 de miliarde de dolari al statului cu a opta cea mai mare economie a lumii, dar care înregistrează în această perioadă cea mai ridicată rată a şomajului din ultimii 40 de ani.

Ideea guvernatorului Californiei porneşte de la o statistică simplă: colectările de pe urma taxării marijuanei legale totalizează 200 de milioane de dolari, sumă considerată doar o mică parte din ce s-ar putea aduna la buget dacă “iarba” ar fi legalizată în totalitate.

În aceste condiţii, Hill şi alţi crescători de marijuana se gândesc deja la potenţiala categorisire a marijuanei după sistemul utilizat la vinurile din Franţa. “Ce se întâmplă în California se întâmplă la 20 de ani distanţă în restul lumii. De aici a pornit tehnologia digitală, tot de aici va porni şi adevărata marijuana”, spune, încrezător, Jim Hill.

Însă după cum s-a întâmplat în anii ’60, când hipioţii crescători de marijuana au fost imediat flancaţi de dealeri şi reprezentanţi ai cartelurilor mexicane, acum cooperativele de cultivatori ar putea să fie sufocate de agricultura de afaceri şi mai ales de companiile producătoare de ţigări.

Nici în prezent lucrurile nu sunt întru totul roz pentru crescătorii precum Jim Hill, care sunt nevoiţi să-şi împartă teritoriul cu organizaţii criminale, care angajează oameni armaţi pentru a păzi culturile ascunse în subteran, dezvoltate la lumină artificială.

Cinci milioane de plante de marijuana, în Mendocino County

Jurnaliştii britanici au reuşit să intre în vorbă cu un grup de tineri cu hainele zdrenţuite şi aspect neglijent care s-au postat într-o dimineaţă în faţa unui supermarket, în aşteptarea unor microbuze care să-i ducă spre marile “ferme” de marijuana.

Unul dintre băieţi, care s-a recomandat Skip, a recunoscut că uneori este dus în locuri izolate din pădure, unde lucrează sub pază armată. Aceste locuri sunt deseori vizitate de raidurile poliţiei.
Biroul Narcotice al Poliţiei din California a constatat că reţelele de crimă organizată s-au stabilit în nordul statului sub diferite forme. Sunt găştile mexicane, care folosesc imigranţi ilegali în ferme de marijuana, şi există şi urmaşii celor stabiliţi în zonă în anii ’60, care acum îşi plasează produsele prin intermediul grupărilor de cartier.

Tom Allman, şerif al districtului Californian Mendocino, spune că în 2009 el şi colegii săi au distrus peste 540.000 de plante de marijuana, cam a zecea parte din totalul culturilor ilegale din zonă. Dimensiunea fenomenului îl face pe Allman să fie reticent faţă de legalizarea acestui drog: “Dacă se va întâmpla asta, va fi ca şi cum America s-ar înclina cu totul într-o parte pentru că toţi depravaţii din ţară se vor muta în regiunea noastră”. Principalul argument al şerifului Allman este cel financiar: în Mendocino County, un kilogram de marijuana se vinde cu 3.000 de dolari, pe când în statul Georgia, spre exemplu, aceeaşi cantitate costă peste 8.000 de dolari.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă