15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialLivrarea si eliberarea medicamentelor nu vor fi intrerupte

Livrarea si eliberarea medicamentelor nu vor fi intrerupte

In urma negocierilor de ieri cu ministrul Sanatatii, distribuitorii si importatorii au hotarat sa renunte la sistarea livrarilor de medicamente catre populatie. De asemenea, farmaciile vor elibera in continuare medicamente bolnavilor.
Ileana Niculescu, directorul executiv al Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente, a declarat: “In momentul de fata nu vom sista livrarile de medicamente. Am incheiat un protocol cu MS care prevede o schema de finantare. Astfel, pana la 30 septembrie a.c., reprezentantii Guvernului se obliga sa finanteze datoriile prin intermediul unei banci sau al unui grup de banci.

Teoretic, linia de finantare va fi deschisa pe 3 octombrie. Pana pe data de 30 septembrie vom pune la punct intreaga metodologie de lucru. Linia de finantare este garantata de CNAS, care va organiza o licitatie pentru alegerea bancii”.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a afirmat ca, “din punctul de vedere al Ministerului Sanatatii, criza medicamentelor s-a incheiat. Prin acest protocol, MS garanteaza importatorilor, producatorilor, distribuitorilor si farmaciilor ca, la 31 ianuarie 2006, vor putea incasa datoriile. CNAS a inceput de joi sa faca platile pentru achitarea a 20% din datorii, adica 1.500 de miliarde de lei. Incepand cu 1 octombrie, se vor depune retetele si toate facturile la casele de sanatate, pe baza unei metodologii uniforme si unitare, astfel incat toata lumea sa lucreze in acelasi mod”.

Medicamente mai ieftine, de astazi

Ministrul Sanatatii a mai spus ca ieri a fost ultima zi in care farmaciile au avut posibilitatea sa instaleze noul soft pentru a putea elibera medicamente mai ieftine. “Ordinul privind ieftinirea medicamentelor intra in vigoare asa cum a fost stabilit. Astazi se vor gasi in farmacii medicamente mai ieftine”, a subliniat Eugen Nicolaescu.
Farmacistii s-au aratat nemultumiti insa de obligatia micsorarii preturilor la medicamentele pe care le-au cumparat cu un pret mai mare. “Este un nou sacrificiu material pe care-l acceptam, pentru ca nu vrem sa avem pe constiinta nici un bolnav”, a declarat Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania. El a mai precizat ca, incepand de ieri, farmaciile vor fi inchise pe rand, nu toate o data, pentru a putea opera noile preturi.

Conform unui act normativ al Ministerului Sanatatii, incepand din 16 septembrie, pretul de raft al produselor farmaceutice va scadea cu 7% pana la 11%, ca urmare a micsorarii Adaosurilor comerciale. Masura se aplica numai medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...
Ultima oră
Pe aceeași temă