In timp ce minerii de la exploatarea Anina, care a fost inchisa cu cateva luni in urma, munceau in conditii improprii unei astfel de activitati, dupa cum au relevat controalele efectuate aici dupa tragedia din primavara in urma careia mai multi mineri si-au pierdut viata, sefii societatii si-au tras salarii de nababi. Cum unul singur este director general, acesta si-a tras si cea mai mare leafa: 1.022.950.000 lei (brut) in 2005. Un salariu mai mare cu 56% fata de cel incasat in 2004, desi performantele economice ale societatii Banat-Anina nu s-au imbunatatit comparativ cu anii precedenti. Mai mult, pe langa salariul amintit, directorul general si-a mai stabilit, de la sine putere, prin bugetul de venituri si cheltuieli si o prima de 286 milioane lei dupa ce a reusit sa nu depaseasca plafonul de indatorare al societatii. Fata de plafonul stabilit tot de conducerea societatii la astronomica suma de 1.145 miliarde lei, acesta a reusit performanta ca arieratele sa nu depaseasca 500 miliarde lei. Cu exceptia unui singur an, in intervalul 2000-2005 societatea a inregistrat pierderi, ele variind intre doua si zece miliarde pe an, la care se mai adauga si subventiile primite de la stat. Supraevaluarea castigurilor salariale ale directorului general in raport cu rezultatele economice a fost sesizata si de conducerea MEC, care a dispus schimbarea conducerii.
Printre performantele realizate de aceasta se mai numara si cheltuirea unor sume uriase pentru programele de investitii in vederea mentinerii capacitatii de exploatare, in conditiile in care inchiderea minei era iminenta. Numai in 2003 si 2004 au fost aruncati in vant pentru astfel de activitati nu mai putin de 20 de miliarde de lei vechi. Banii ar fi urmat sa fie cheltuiti cu acelasi avant si in anii urmatori pentru ca programul de restructurare al societatii, elaborat de fosta conducere, prevedea continuarea activitatii si dupa 2007. Despre inchiderea minei, nici un cuvant. De fapt, banii trebuiau cheltuiti dupa principiul “daca nu noi, atunci cine?”.
