12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputatii au "spart" peste 32 miliarde lei

Deputatii au “spart” peste 32 miliarde lei

Odata cu aparitia in Monitorul Oficial, au intrat in vigoare, zilele acestea, mai multe anunturi de atribuire a contractelor de achizitii publice, contracte semnate de Camera Deputatilor la sfarsitul anului trecut. Cand toata lumea era preocupata de sarbatorile de iarna, deputatii si-au cumparat, grabit, bunuri si servicii in valoare de cel putin 32 miliarde lei vechi.

Pregatiri pentru televiziune?

Cele mai interesante achizitii s-au facut de la Regia Autonoma RASIROM, un mai vechi “client” al Camerei Deputatilor. Pe 14 decembrie 2005 s-a semnat contractul de furnizare a cinci ecrane pentru afisaj imagini si a unei instalatii de interconectare si integrare a transmisiilor audio-video cu instalatia de transmitere a conferintelor de presa, instalatia de televiziune cu circuit inchis a Camerei. Acestea au costat bugetul aproximativ 5,3 miliarde lei. Ciudat este ca in anuntul de atribuire a contractului se specifica faptul ca echipamentele sunt pentru sala din corpul D3, cota +9.00. Cu alte cuvinte, pentru sala de plen a deputatilor, a carei amenajare s-a tot spus ca s-ar fi terminat. De altfel, de la aceeasi regie RASIROM au mai fost cumparate, in iulie 2005, echipamente in valoare de aproape 42,6 miliarde lei vechi, tot pentru sala de plen. In concluzie, sunt plauzibile doar doua variante. Prima ar fi ca lucrarile si investitiile la sala de plen nu s-au terminat, desi realitatea arata altceva. A doua ar fi ca sub “acoperirea” salii de plen se cumpara echipamente pentru mult dorita televiziune a Camerei Deputatilor.

5,2 miliarde – asigurarea si intretinerea masinilor

Daca tot si-au luat 345 de autovehicule noi, pentru care au platit aproape 90 miliarde lei vechi, deputatii s-au ingrijit si de asigurarea acestora. Si nu este vorba numai de asigurarea obligatorie de raspundere civila, ci si de asigurarea facultativa, pentru cazuri de avarii, distrugere, furt sau alte evenimente. In total, Camera Deputatilor plateste societatii Asirom 3,1 miliarde lei vechi.
Alte 2,1 miliarde sunt destinate repararii si intretinerii, pe parcursul anului 2006, a celor 21 de autovehicule Mercedes aflate in proprietatea Camerei. Pentru stabilirea firmei beneficiare, a fost “organizata” licitatie deschisa. A fost depusa o singura oferta!

4,5 miliarde
pentru lectura

Deputatii au cerut si au primit tot felul de abonamente. Ei au acordat o atentie deosebita si modului in care este reflectata activitatea Camerei. Prin urmare, pentru servicii foto care sa reflecte activitatea Camerei Deputatilor se platesc din banii publici peste 100 milioane lei.
Grosul sumei – 2,7 miliarde lei vechi – merge insa la trei firme, doua din Bucuresti si una din Timisoara, care furnizeaza abonamente la publicatii periodice straine. In total, pentru anul 2006, 1,6 miliarde lei vechi.

Copiatoare de la firma senatorului Paul Pacuraru

Mihai Unghianu, secretarul general al Camerei Deputatilor, a considerat necesara, pentru anul 2006, si cumpararea a zece copiatoare, unul – format mare, iar restul de noua – de mica viteza. Pana aici, nimic deosebit. Numai ca, pentru respectivele aparate, din bugetul public se duc 6,7 miliarde lei vechi. Ceea ce inseamna aproximativ 186.000 euro sau, in medie, 18.600 euro copiatorul! In urma licitatiei au fost alese, chipurile pe baza criteriului “cel mai scazut pret”, doua firme: una din Bucuresti, alta din Galati. Cea din Galati se numeste Eurocom SA si la ea este actionar nimeni altul decat senatorul liberal Paul Pacuraru. Potrivit declaratiei de interese, acesta detine un sfert din actiunile firmei.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă