10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCum se petrece Crăciunul în spaţiu

Cum se petrece Crăciunul în spaţiu

Înainte să guste din friptura rehidratată de curcan şi să deschidă cadourile de sub brăduţul de 60 de centimetri, trei dintre astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au trimis un mesaj de sărbători către Pământ.

“De aici, de sus, noi vedem o singură lume, un Pământ. Ar trebui să celebrăm împreună acestă sărbătoare.”, a declarat Paolo Nespoli, un astronaut al Agenţiei Spaţiale Europene, în mesajul video care a fost transmis săptămâna aceasta. Colega acestuia, astronautul american Catherine Coleman îşi doreşte, de asemenea, ca oamenii să fie uniţi. “Vremurile sunt grele în toată lumea”, a spus aceasta. “Este momentul să fim împreună şi să ne preţuim planeta.”

Liber de sărbători

Cei şase cosmonauţi de la bordul staţiei au avut, probabil, liber în ziua de Crăciun, conform purtătorului de cuvânt al NASA, Kelly Humphries. Aceştia au mâncat curcan rehidratat şi au avut parte de o sărbătoare liniştită.

“Vor avea nişte timp liber, ca toată lumea, de altfel” a declarat Humphries site-ului SPACE.com, cu căteva zile înainte de Crăciun. De asemenea, astronauţii – trei ruşi, doi americani şi un italian – au avut libertatea de a decora interiorul navei. Spiritul sărbătorilor a ajuns, între timp, şi pe staţie. Astfel, în spaţiu există şi un brăduţ artificial. “Au la dispoziţie o varietate de decoraţiuni de
Crăciun”, a mai spus Humphries.

Crăciunul în spaţiu

Pe Staţia Spaţială Internaţională, Crăciunul, precum şi alte sărbători, au fost ţinute încă din anul 2000, când a ajuns acolo primul echipaj. Sărbătorirea Crăciunului în spaţiu datează, totuşi, din 1968, din timpul zborului navei Apollo 8 în jurul lunii. Astronauţii Frank Borman, Jim Lovell şi Bill Anders au făcut o transmisiune în timpul Ajunului în care arătau cum Pământul se înalţă deasupra Lunii. De asemenea, echipajul staţiei Skylab şi-au construit un “brad” din conserve goale, în timp ce orbitau planeta în 1973

Astronauţii NASA John Blaha şi David Wolf au petrecut Crăciunul pe staţia spaţială rusească Mir în anii 1996 şi 1997, iar în 1999, echipajul navei STS – 103 al NASA a relansat telescopul Hubble pe orbită.

Astronautul Scott Kelly este comandantul echipajului de pe staţia spaţială. Acesta a trimis, de asemenea, un mesaj: “În momentul actual, orbităm Pământul cu o viteză de 17,500 de mile pe oră (aproximativ 28.000 km/h), la peste 200 de mile (aproximativ 320 de kilometri) deasupra acestei planete frumoase pentru care ar trebui să fim recunoscători că o avem drept casă”. Kelly îşi doreşte ca “toată lumea de pe planetă să aibă parte de sărbători fericite şi de un Crăciun frumos”.

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă