9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCirculaţia auto, interzisă în Milano

Circulaţia auto, interzisă în Milano

Autoritățile din Milano au luat miercuri decizia de a interzice în zilele de 28, 29 și 30 decembrie circulația tuturor vehiculelor particulare în acest oraș din nordul Italiei pentru a combate astfel nivelul de poluare atmosferică situat peste limitele admise, transmite AFP. Măsura este valabilă între orele 10.00 și 16.00 și vizează nu numai automobilele, ci și motocicletele, scrie Agerpres.

Pentru a asigura cetățenilor posibilitatea de a se deplasa și pentru a combate poluarea aerului, municipalitatea a instituit un bilet ‘antismog’ în valoare de 1,5 euro valabil o zi întreagă pe mijloacele de transport în comun.

Poluarea atmosferică s-a agravat în ultimele săptămâni în toate marile orașe din Italia din cauza lipsei precipitațiilor. În această situație, autorităților locale din regiunea Lombardia, în care se găsește și Milano, li s-a cerut să renunțe la tradiționalele focuri de artificii din noaptea de Revelion, iar la Roma s-a aplicat de mai multe ori măsura circulației alternative, o zi pentru mașinile cu număr de înmatriculare par și o alta pentru cele cu număr impar.

Autoritățile din Roma speră ca nivelul de poluare să scadă după ce elevii au intrat în vacanță, dar nu exclud ca, dacă va fi cazul, să recurgă la interzicerea traficului rutier.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă