8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCe a cautat presedintele Putin la Muntele Athos

Ce a cautat presedintele Putin la Muntele Athos

Nu cu mult timp in urma, Vladimir Putin, presedintele Rusiei, a facut un pelerinaj cu totul surprinzator la Muntele Athos, fiind primul sef de stat rus care realizeaza aceasta veritabila premiera balcanica. In timpul pelerinajului sau, Putin s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului (Portaitissa), care se pastreaza la Manastirea atonita Iviron, despre care se spune ca a vindecat-o pe fiica bolnava a tarului Alexei l al Rusiei, in secolul al XVll-lea. La Manastirea ruseasca Pantelimon de pe Sfantul Munte, presedintele Putin s-a intalnit cu prea cuviosul parinte Ieremia, decorat la venerabila varsta de 90 de ani cu “Ordinul Prieteniei” si, ulterior, cu ordinul “Sfantul Serafim de Sarov”, de catre Sanctitatea sa Alexei al ll-lea, patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii. Tinand seama de faptul ca atat presedintele Rusiei, cat si patriarhul Alexei al ll-lea al Moscovei (dar, mai mult ca sigur, si prea cuviosul parinte Ieremia) provin din randurile KGB, e firesc sa ne intrebam ce minuni asteapta Putin sa infaptuiasca miraculoasa icoana a Maicii Domnului de pe Muntele Athos, in urma rugaciunilor sale?
Daca ne gandim ca Romania si Bulgaria vor iesi din sfera influentei pravoslavnice, prin integrarea lor apropiata in Uniunea Europeana, nu ne ramane sa presupunem decat ca presedintele Putin a facut acest “pelerinaj privat” la manastirile rusesti de la Muntele Athos cu intentia atat de transparenta de a incerca sa mentina restul Balcanilor in zona traditionala de interes a Rusiei, prin subterfugiul strategic al ortodoxismului, pentru a echilibra pe cat e posibil pierderile progresive din Bisericile fostelor republici sovietice. S-a deplasat noul tar al Maicii Rusia de la Moscova tocmai la Muntele Athos doar sa-l decoreze cu “Ordinul Prieteniei” pe venerabilul egumen Ieremia, in varsta de 90 de ani? Nu stim noi atat de bine ce insemna “drujba” sovietica inca de pe vremea cand si in Romania se acorda decoratia “Prietenia intre Popoare”? Din acest unghi trebuie privita si declaratia excesiv de magulitoare pe care presedintele Putin i-a facut-o premierului grec Konstantinos Karamanlis, cu care s-a intalnit dupa coborarea de pe Sfantul Munte: “Avem un respect deosebit pentru Grecia, in general, si pentru Athos, in special. Daca Rusia este cea mai mare tara ortodoxa, Grecia si Muntele Athos sunt sursele Ortodoxiei ei”. Patriarhul Pavle al Serbiei (care duce o crunta politica de discriminare si deznationalizare a romanilor din Valea Timocului) a ramas de-a lungul anilor si el un prieten apropiat al Rusiei si asa va ramane pana la capatul zilelor sale. Nu de mult, i-a cerut public ajutorul presedintelui Putin in conflictul de natura filetista pe care il are cu Biserica Ortodoxa a Macedoniei (desprinsa de Patriarhia Serbiei inca din 1967), in urma arestarii si intemnitarii unui episcop sarb. Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol nu intra in discutie cata vreme Moscova se considera “a treia Roma”, iar din orbitoarea stralucire de odinioara a Bizantului n-a mai ramas decat o insulita simbolica intr-un agitat si neospitalier ocean musulman.
Dar Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului nu poate fi considerata si ea “o sursa a Ortodoxiei” pravoslanice? Sa fie, in acest context, o pura intamplare faptul ca Teofilos al lll-lea, noul patriarh al Ierusalimului, este un “specialist” tocmai in relatiile cu Patriarhia Ortodoxa a Moscovei si a Intregii Rusii?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă