15.3 C
București
joi, 28 martie 2024

Breviar

Energia ieftina de la Hidroelectrica, doar la licitatie

Energia ieftina produsa de Hidroelectrica va fi accesibila tututor consumatorilor de pe piata nereglementata de energie electrica, urmand sa fie vanduta exclusiv prin mecanisme de licitatie, urmate de contracte bilaterale. Licitatiile vor fi organizate anual, iar toate conditiile tehnice si comerciale vor fi puse la dispozitia clientilor sub forma de contract-cadru obligatoriu. Contractele vor fi de tip “take or pay”, adica energia va fi platita indiferent daca acel client o consuma sau nu. Ministrul Seres a precizat insa ca noua procedura nu va duce la disparitia intermediarilor, adica a societatilor intercalate intre producatorul de energie electrica si utilizatorul final.

Bataie ca-n Texas la OMV Nord Ploiesti

Duminica noapte, in jurul orei 3.30, doua gasti de tineri s-au batut in doua reprize pana cand a venit politia. Cauza scandalului: alcoolul. N-au fost de ajuns decat niste replici caustice ca meciul sa inceapa: aproape 10 insi s-au batut cu pumnii, picioarele, mese, scaune, umbrele, dar si pahare si aparatura de bar. Paguba – “doar” vreo 80 de milioane de lei vechi. Bataia initiala a fost aplanata de agentii de paza ai statiei, continuand ulterior pe holul Spitalului de Urgenta Ploiesti, unde o parte din participanti s-au prezentat pentru acordarea de ingrijiri medicale. Cand i-au legitimat, politistii au constatat ca nici unul dintre batausi nu avea mai mult de 24 de ani.

Pagube de 150 miliarde in podgoriile galatene

Recolta de struguri obtinuta in acest an in podgoriile de pe dealurile Covurluiului este cu mult mai slaba decat estimarile. Daca in urma cu doua saptamani inca se spera in obtinerea unei productii de 2500 kg/ha, ploile cazute recent au determinat o noua scadere, cu 1000 kg, a productiei obtinute in medie de pe un hectar de vie: “Fata de o productie medie normala de 8-9 tone la hectar, scoatem doar 1500 kg la hectar, iar calitatea productiei este execrabila”, a declarat directorul DADR Galati, Petre Grigore. Producatorii suporta pierderi de aproximativ 10 milioane de lei la hectarul de vie, pierderile totale inregistrate in podgoriile cu vita de vie nobila din judetul Galati fiind cifrate la peste 150 de miliarde.

Conducerea ANT, preluata de Ovidiu Iuliu Marian

Ovidiu Iuliu Marian a fost numit in functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, in locul lui Marius Sorin Crivtonencu, printr-o decizie semnata de premierul Calin Popescu Tariceanu. Eliberarea din functie a lui Marius Crivtonencu a fost anuntata in urma cu aproximativ doua saptamani de purtatorul de cuvant al Guvernului. Marius Crivtonencu a declarat atunci ca nu a fost instiintat ca trebuie sa paraseasca postul si ca isi va continua activitatea pana cand va primi o decizie oficiala in acest sens. Decizia de eliberare din functie a lui Crivtonencu a fost publicata saptamana trecuta in Monitorul Oficial.

Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă