13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024

Breviar

Putine persoane cu handicap la bursa locurilor de munca

Din cele peste 11.000 de locuri de munca oferite persoanelor cu handicap la bursa de vineri, au fost selectate in vederea ocuparii circa 1.250 (aproximativ 10%), din care peste o mie de catre cei cu dizabilitati. De asemenea, 65 de persoane cu handicap au fost incadrate pe loc. Cele mai multe locuri de munca au fost oferite in Bucuresti, unde s-au inregistrat si cele mai multe persoane participante, urmand apoi judetele Arges, Sibiu, Valcea. Principalele ramuri de activitate in care au fost oferite locuri de munca pentru persoanele cu handicap sunt industria confectiilor si in cea alimentara. Oferta s-a adresat celor cu handicap locomotor (1.719), hipoacuzic (1.470), fizic (877), somatic (769), auditiv (438), handicap usor (413) ori senzorial (360).

Festival folcloric national pentru copii

La Bistrita, intre 4-7 august a.c. se va desfasura Festivalul National-Concurs de Interpretare a Cantecului Popular pentru Copii “Cristian Rachitean”, editia a IV-a. Conditiile de participare sunt: varsta cuprinsa intre 7 si 16 ani; din fiecare judet pot participa doi solisti vocali si un solist instrumentist; fiecare concurent va interpreta cate doua cantece din zona din care provine, cu acompaniamentul orchestei festivalului. Desfasurarea festivalului-concurs este itineranta, incluzand Bistrita (4 august), Nasaud (5 august) si Sangeorz (6 august). Castigatorilor li se vor acorda premii, pentru vocal si pentru instrumental si se va decerna si Trofeul Festivalului. Data-limita de inscriere este 20 iunie a.c. Pentru inscriere si informatii suplimentare sunati la: 0726.33.77.78; 0744.47.42.52; fax: 0263/236.257.

O treime din lucrarile hidrologice, avariate

O treime din lucrarile hidrologice verificate de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) nu mai corespund din punct de vedere tehnic si ar trebui reconditionate, unele fiind inca in perioada de garantie oferita de constructor. Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a spus ca unele dintre lucrarile care nu mai corespund tehnic “sunt distruse in proportie de mai bine de 50 la suta”. Cum unele dintre lucrarile afectate de fenomene naturale sunt inca in garantie, reparatiile la acestea vor fi efectuate de firmele care le-au realizat.

Un mort si 14 raniti in Pasul Tihuta

O persoana a murit si alte 14 au fost ranite sambata dupa-amiaza dupa ce un microbuz s-a rasturnat in Pasul Tihuta, pe DN 17, care face legatura intre Transilvania si Moldova. Microbuzul cu calatori se deplasa dinspre Suceava catre Bistrita. Intr-una din curbele din zona soferul a pierdut controlul asupra directiei de mers din cauza defectiunilor de la sistemul de franare, iar masina s-a rasturnat. In urma accidentului un barbat din satul bistritean Sieu Magherus, Victor Rezmives, 54 de ani, a murit, iar alte 14 persoane au fost ranite. Doua dintre acestea au fost internate la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud cu rupturi de clavicula, iar celelalte fie au primit ingrijiri medicale pe loc, fie au fost transportate la unitati medicale din Bistrita sau Vatra Dornei. Un echipaj al Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă