12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024

Breviar

Tariceanu face sala de sport la… Tartasesti

Actualul Guvern a preluat din mers de la predecesorul sau nu numai vestita actiune "Laptele si cornul”, destinata hranirii scolarilor si prescolarilor, ci si celebrul program de constructie a salilor de sport. Ministrii Guvernului Tariceanu au aprobat o lista cu 35 de astfel de obiective (HG 994/2005), precizand ca finantarea salilor de sport se va face din bugetul de stat, bugetele locale, credite interne si/sau externe, precum si din alte surse. Va construi sali de sport in Arad, Bihor, Bistrita-Nasaud, Dolj, Covasna, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramures, Mures, Neamt, Olt, Teleorman, Vrancea etc. Generozitatea si eleganta noii echipe de la Palatul Victoria merg pana intr-acolo incat se va ridica o sala de sport chiar la grupul scolar din Tartasesti.

Reconstruirea caselor sinistratilor in program prelungit

Premierul Tariceanu le-a cerut prefectilor judetelor afectate de inundatii sa solicite program prelungit firmelor care lucreaza la reconstructia caselor sinistratilor. "Daca firmele de constructii, fie pentru case, fie pentru infrastructura, vor lucra cinci zile pe saptamana, atunci nu vom termina la termen. Vreau sa cereti firmelor de constructii sa lucreze in program prelungit. Suntem intr-o situatie exceptionala si este nevoie de o astfel de atitudine. Va cer insistent sa faceti grafice de executie a lucrarilor si sa le respectati. Daca este nevoie de interventia Guvernului, o vom face. Altfel, ne vom trezi la 1 noiembrie ca suntem in intarziere cu o serie de lucrari vitale”, a spus primul ministru.

Un tronson al Autostrazii Soarelui ar putea fi gata in 2006

Tronsonul Drajna-Fetesti al Autostrazii Bucuresti-Constanta ar putea fi dat in folosinta anul viitor, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu. “Ne dorim ca anul viitor sa se poata face darea in functiune a tronsonului Drajna-Fetesti inainte de termenul prevazut, respectiv aprilie 2007. Trebuie sa discutam cu antreprenorul general si sa vedem care sunt posibilitatile ca termenul sa poata fi adus in 2006, urmand ca o serie de lucrari anexe sa se realizeze ulterior, pentru ca ele nu influenteaza direct functionalitatea autostrazii”, a spus premierul. El a subliniat totusi ca accelerarea lucrarilor de constructie depinde de modul in care acestea au fost pregatite in anii anteriori (prin studii de fezabilitate si asigurarea finantarii). Tariceanu a efectuat o vizita in teritoriu, pentru a verifica atat stadiul lucrarilor de constructie la Autostrada Bucuresti-Fetesti (coridorul IV paneuropean), cat si stadiul reconstructiei infrastructurii locale afectate de inundatii, in judetele Vrancea, Bacau si Buzau.

Pericol de inundatii in noua judete

Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) a avertizat prefecturile a noua judete (Alba, Caras-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinti, Olt, Sibiu, Timis si Valcea) cu privire la riscul producerii unor inundatii din cauza precipitatiilor.
Pe raurile din bazinele Muresului, Oltului, Timisului, Carasului, Barzavei, Nerei si Cernei sau Jiului s-ar putea inregistra importante cresteri de debite.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă