10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Breviar

Donatie de 1,4 miliarde de lei vechi de la Romstal

Compania Romstal a lansat in luna august a acestui an campania sociala "Fii mai bun!”, al carei obiectiv principal il constituie implicarea activa a companiei impreuna cu cei peste 3000 de parteneri din intreaga tara in diverse actiuni cu caracter social si de protectie a mediului. Prima dintre actiunile derulate a fost constituirea unui fond destinat ajutorarii celor care au avut de suferit in urma inundatiilor din Moldova. Un procent de 2% din vanzarile de produse sanitare din luna august a fost donat fondului de ajutorare. La incheierea campaniei fondul de ajutorare a atins valoarea de 139.582 RON (1.395.820.280 lei vechi). Aceasta suma este destinata reconstructiei unor case din comuna Cosmesti Vale din judetul Galati, actiune care va demara incepand din luna aceasta.

Puscariasilor inventatori li se vor scurta pedepsele

Puscariasii inventatori sau cei care elaboreaza lucrari stiintifice in inchisori vor beneficia de scurtarea pedepsei, a decis Guvernul. Astfel, proiectul de lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare, adoptat de ministri, propune echivalarea muncii prestate cu o parte din durata pedepsei. Aceasta munca include si elaborarea de lucrari stiintifice publicate sau de inventii si inovatii brevetate. Un alt element de noutate adus de proiectul de lege se refera la posibilitatea condamnatului de a trece dintr-un regim de executare a pedepsei in altul, care nu mai este conditionata de executarea efectiva a unei parti din pedeapsa, ci depinde exclusiv de conduita manifestata de acesta pe perioada detentiei.

Cele mai citite

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă