20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBill Clinton şi Janet Jackson, la cel mai mare eveniment caritabil ...

Bill Clinton şi Janet Jackson, la cel mai mare eveniment caritabil împotriva SIDA

Life Ball, cel mai mare eveniment caritabil din Europa dedicat luptei împotriva SIDA, va avea loc sâmbătă, 21 mai. Cea de-a 19-a ediţie a extravagantului bal organizat la Viena va reuni şi de această dată personalităţi marcante ale lumii politice, dar şi ale showbiz-ului, precum fostul preşedinte american Bill Clinton, cântăreaţa Janet Jackson sau actriţa Brooke Shields.

De asemenea sunt aşteptaţi în capitala Austriei Emma Willis, soţia lui Bruce Willis, Kiera Chaplin, nepoata lui Charlie Chaplin, actorul Cheyenne Jackson, fotomodelele Lydia Hearst şi Tatjana Patitz, precum şi muza lui Karl Lagerfeld, topmodelul Baptiste Giabiconi.

Tradiţionala deschidere a balului din Piaţa Primăriei va fi precedată de aşa-numita Aids Solidarity Gala, la care vor participa 250 de invitaţi de seamă, biletul pentru un singur loc la această gală ridicându-se la 2.500 euro. Scopul evenimentului este acela de a stânge prin intermediul unei licitaţii bani pentru organizaţii angajate în lupta împotriva SIDA. Printre obiectele licitate se numără şi o invitaţie la petrecerea de 65 de ani a lui Bill Clinton.

Deschiderea Life Ball-ului va avea loc începând cu ora 21:30 (ora Vienei) pe imensa scenă din faţa Primăriei.

În concordanţă cu tema actualei ediţii – aerul – scena va fi decorată cu două aripi de înger supradimensionale. Unul dintre momentele importante ale serii va fi retrospectiva celor 30 de ani de la semnalarea primelor cazuri de SIDA.

În cadrul retrospectivei vor fi prezentate scurte declaraţii ale unor personalităţi marcante, care vor povesti despre experienţe personale şi pierderi personale, precum şi despre viziuni asupra viitorului.

Din punct de vedere muzical momentul va fi marcat de apariţiile live ale popstarurilor Natasha Bedingfield, Natalia Kills şi Holly Johnson de la „Frankie goes to Hollywood”.

Punctul culminant al deschiderii este prezentarea de modă oferită anul acesta de cei doi designeri celebri de la Dsquared2.

Pentru fericiţii posesori ai unui bilet la bal, petrecerea va continua apoi până târziu în noapte în sala festivă a Primăriei. Ca o alternativă la bal va exista şi o Life Ball Party în Volksgarten.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă