10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAproape 8.000 de poliţişti ar putea fi transferaţi din Poliţia Română la...

Aproape 8.000 de poliţişti ar putea fi transferaţi din Poliţia Română la poliţiile locale

Aproape 8.000 de poliţişti din Poliţia Română ar putea fi transferaţi în structurile poliţiilor locale, iar aceştia vor rămâne în continuare funcţionari publici cu statut special, a declarat, miercuri, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

“Conform concepţiei, se preconizează că 7.848 de posturi de poliţişti din cadrul Poliţiei Române vor fi transferaţi în structurile existente ale poliţiilor locale sau în cele care vor fi înfiinţate”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Marius Militaru a explicat că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a discutat, luni, ca acele competenţe privind ordinea publică şi circulaţia rutieră să fie transferate autorităţilor locale, însă modul efectiv în care se va face această trecere va fi stabilit prin acte normative, legi sau hotărâri de guvern.

“De asemenea, scopul acestei modificări legislative contribuie la asigurarea unui sistem integrat de ordine publică tocmai pentru creşterea capacităţii operative şi a eficienţei acţiunilor poliţieneşti. Pentru implementarea acestei concepţii specialiştii MAI au identificat în plan legislativ 20 de acte normative ale căror prevederi trebuie modificate în plan organizatoric”, a mai spus Marius Militaru.

El a precizat că poliţiştii transferaţi de la Poliţia Română la poliţiile locale vor rămâne în continuare funcţionari publici cu statut special.

CSAT a aprobat, luni, concepţia de reconfigurare a sistemului de ordine publică, Guvernul urmând să adopte legislaţia necesară pentru transferul de responsabilităţi în domeniile ordinii publice şi circulaţiei rutiere de la Poliţia Naţională către Poliţia Locală.

Sindicatul “Pro Lex” susţine că prin transferul poliţiştilor de la ordine publică şi circulaţie rutieră la poliţiile locale va scădea autoritatea acestor angajaţi, iar salarizarea diferită de la o primărie la alta va afecta şi calitatea resursei umane.

Legea Poliţiei Locale stabileşte posibilitatea, dar nu şi obligaţia înfiinţării Poliţiilor Locale la nivelul administraţiilor publice locale. Din cauza evoluţiei Poliţiei Locale, de la gardieni, politişti comunitari, poliţişti locali, trecerea de la Poliţia Naţională la cea Locală va avea drept consecinţă scăderea autorităţii poliţiştilor de la ordine şi siguranţă publică, precum şi de la rutieră, au precizat reprezentanţii “Pro Lex”.

“Nemulţumirea poliţiştilor este generală şi va afecta calitatea serviciilor prestate în noua formulă organizatorică. Diferenţa mare între veniturile poliţiştilor de la Naţională şi Locală, dar şi salarizarea diferită de la o primărie la alta vor afecta şi calitatea resursei umane”, consideră sindicaliştii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă