6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTudor Chirilă se alătură protestului ”Corupția ucide”

Tudor Chirilă se alătură protestului ”Corupția ucide”

Tudor Chirilă se alătură protestului organizat de ”Corupția ucide” pentru duminică seară. Artistul cheamă lumea în stradă pentru a manifesta împotriva preocupărilor celor care ne conduc.

Evenimentul se numește “Marş – NU vrem să fim o nație de hoți!”
Artistul denunță că sub umbrela “revoluției fiscale”, coaliția PSD-ALDE urmărește de fapt să realizeze ”obiectivul lor numărul unu: să scape de pușcărie și să creeze un CADRU LEGAL pentru FURAT”.
De asemenea, Chirilă acuză guvernanții că nu se ocupă nici de creșteri salariale, nici de măsuri care să ajute sănătatea și educația, ci doar să acumuleze ei tot mai multă avere, și cheamă și sindicatele în stradă pentru a denunța actuala clasă politică aflată la putere.

”Și ne-am întors de unde am plecat. După aproape un an de guvernare în care nu au făcut nimic decât să obosească populația cu scandaluri, măsuri halucinante și încercări de hărțuire legislativă a populației, au revenit cu preocuparea lor numărul unu: îngenuncherea justiției. Și cred că toată tevatura cu “revoluția fiscală” din ultimele săptămâni nu este altceva decât praf în ochii lumii pentru ca ei să poată realiza obiectivul lor numărul unu: să scape de pușcărie și să creeze un CADRU LEGAL pentru FURAT. Se pare că cea mai eficientă armă care ne-a rămas este ieșitul în stradă. Este singurul moment care (mai) pare să le atragă atenția că existăm și nu suntem de acord cu ei. În ce mă privește, duminică am să ies și eu (din nou) în stradă împotriva anunțatelor modificări legislative care vizează funcționarea justiției. (probabil la Iasi unde vom fi cu VAMA). Împotriva hoților, mai pe scurt.
PS. Poate acum înțeleg și sindicatele care s-au perindat prin Piața Victoriei anul ăsta, poate că înțeleg și pensionarii sau viitorii pensionari cărora li se ia, nicidecum li se dă, că a ieși în stradă pentu o justiție independentă înseamnă de fapt că ieși împotriva unor hoți care nu sunt preocupați nici de creșteri salariale, nici de pensii, nici de măsuri sociale, educație sau sănātate, ci de un singurul lucru: Avere. Averea lor. Țara lor. Mușchii lor.”

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă