11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecial"Prioritatile" zero ale Romaniei

“Prioritatile” zero ale Romaniei

“Va cer o politica externa activa!” i-a indemnat ieri la Palatul Cotroceni presedintele Basescu pe diplomatii romani, expunandu-le acestora punctual prioritatile zero ale Romaniei in perioada urmatoare. Presedintele Basescu a afirmat ca in prezent a elaborat o carte alba a diplomatiei romanesti, precum si strategia extinsa a Marii Negre, document ce va fi adoptat in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, dar nu inainte de a primi si punctele de vedere ale principalilor aliati ai Romaniei. Prima prioritate zero nominalizata de seful statului vizeaza parcurgerea procesului de integrare in UE, presedintele indemnandu-i pe ambasadorii din statele membre sa inteleaga ca au o misiune importanta de a prezenta progresele Romaniei inregistrate in ultima perioada. Basescu a precizat ca dupa raportul de tara, impreuna cu premierul, va declansa o serie de turnee care au ca obiectiv adresarea catre parlamentele nationale. O alta prioritate zero nominalizata de presedinte este aceea a consolidarii pozitiei Romaniei in interiorul NATO cu dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA si Marea Britanie. “Romania face eforturi pentru pozitionarea corecta in interiorul aliantei NATO”, a aratat seful statului, precizand ca tara noastra are obligatia de a nu fi doar un consumator dar si un furnizor de securitate. Basescu a precizat ca Romania a decis suplimentarea contingentului din Afganistan cu 450 de militari, aratand ca pentru prima data o subunitate americana se va afla sub comanda batalionului roman din Afganistan. Cea de-a treia prioritate zero este aceea a dezvoltarii strategiei pentru zona extinsa a Marii Negre. Zona care genereaza riscuri asimetrice (trafic de droguri, de persoane si de armament). In pachetul de prioritati zero este si acela al solutionarii conflictelor din Balcanii de Vest. “Romania nu poate sa ramana pasiva, iar eroarea din 1992 cand s-a retras de la masa tratativelor privind Transnistria este o eroare pe care incercam sa o corectam”, a aratat presedintele Romaniei. El a atras atentia asupra necesitatii consolidarii relatiei cu Israel si revitalizarea relatiilor cu tarile arabe. Presedintele i-a indemnat pe diplomatii romani sa stranga relatiile cu diaspora romana. “Atentionez si va cer in mod expres sa aveti contracte, legaturi, sa tineti aproape si informatia din tarile unde sunteti”, a cerut seful statului, aratand ca cei opt milioane de romani in lume sunt o “bucatica de suflet” romanesc. “E important sa ne dovedim un stat capabil sa-si respecte cetatenii indiferent unde se afla”, a conchis seful statului.

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă