Mai multe țări europene, printre care Franța, Danemarca și cele trei state baltice, au adoptat măsuri legislative care să contracareze agresiunile tip fake news.
Aceste decizii au fost necesare după ce asupra statelor membre UE s-au intensificat atacurile tip fake news. Specialiștii au remarcat că aceste agresiuni, considerate o formă a “războiului hibrid”, pornesc de obicei de pe teritoriul Rusiei și s-au înmulțit după ce UE a decis sancțiuni economice asupra regimului Putin, ca urmare a faptului că Rusia a ocupat ilegal Crimeea.
Aceste precizări s-au făcut în cadrul conferinței intitulate „Fake news – un pericol la adresa democrației”, care a fost organizată, la București, de Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților în colaborare cu Forumul Europolis.
De exemplu, din toamna anului 2018, „în Franța există o lege care permite să fie suspendată activitatea unui site sau a unui post de televiziune care propagă știri false. Dar această lege se poate aplica doar în perioade electorale“, a explicat, în cadrul conferinței de la București, Horia Blidar, coordonatorul Forumului Europolis.
Printre participanții la conferință s-au numărat prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, conf. univ. dr. Antonio Momoc, de la Facultatea de Jurnalism a Universității București, deputatul Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, deputata Oana Florea, membră a Comisiei parlamentare SRI, precum și europarlamentarul Ramona Mănescu.