16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiExercițiu de imagine: pompierii ISU Ialomița au executat sărituri la noua pernă...

Exercițiu de imagine: pompierii ISU Ialomița au executat sărituri la noua pernă gonflabilă județeană

Așa se face că, în Ialomița, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu“, au organizat o adevărată demonstrație de aruncări libere la saltea, după ce instituția a devenit cel de-al 5-lea inspectorat din România care va avea în dotare o pernă de salvare de la înălțime pentru aterizarea în siguranță a persoanelor blocate în locații aflate în pericol.

Luând în considerare rolul important al ISU „Barbu Catargiu” Ialomița în salvarea de vieți omenești și diversitatea situațiilor în care este solicitată intervenția unității de urgență, potrivit prerogativelor de finanțare ale acestei instituții, Consiliul Județean Ialomița răspuns solicitării pompierilor ialomițeni și a achiziționat o pernă pneumatică de salvare, pentru căderi de la înălțimi de până la 60 de m. Instrumentul are o lungime de aproximativ 8 m, lățime de 7m, și devine utilizabil în maxim 2 minute de la începerea operațiunilor de umflare.

”Deschiderea Consiliului Județean Ialomița, care în ultima perioadă a finanțat cu sume considerabile achiziția de bunuri necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de intervenție în situații de urgență (autoturisme, vehicul șenilat pentru intervenții pe timp de iarnă, izoletă, nebulizatoare, și motopompe de mare capacitate), a creat premisa pentru achiziționarea de noi echipamente care să contribuie la îndeplinirea misiunilor de salvare”, a declarat președintele Consiliului Județean, Marian Pavel.

Potrivit șefului CJ Ialomița, achiziția publică s-a derulat în cursul anului 2020, iar valoarea acesteia s-a ridicat la peste 300.000 de lei, inclusiv TVA, reprezentând ”un efort bugetar semnificativ, decizia achiziționării luându-se raportat la beneficiile ce vor fi aduse de acest echipament atât pentru pompierii salvatori cât și pentru cetățenii comunității ialomițene”.

 

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă