15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua Copilului, declarată nelucrătoare. Senatorii au modificat Codul Muncii

Ziua Copilului, declarată nelucrătoare. Senatorii au modificat Codul Muncii

Senatul a adoptat, în ședința plenului de marți, propunerea legislativă privind modificarea Codului Muncii în sensul declarării zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Potrivit inițiatorilor, mai mulți parlamentari PSD și PNL, modificarea articolului 139, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 este oportună întrucât de Ziua Copilului în majoritatea grădinițelor și școlilor primare sunt organizate spectacole, însă fiind o zi de lucru părinții sunt nevoiți să își ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente.

"Lipsa părinților din cadrul acestor evenimente are implicații psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinței de a-i face mândri și de a primi aprecierea părinților, copiii au nevoie de susținere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoțională ridicată și reprezintă o sursă de stres pentru ei", susțin inițiatorii, în expunerea de motive a propunerii de lege. Ei punctează că timpul petrecut alături de părinți joacă un rol esențial în formarea personalității copilului.

"Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape din jumătate din copii au răspuns că petrec în medie o oră pe zi dintr-o săptămână împreună cu părinții. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii și părinții comunică foarte puțin și interacționează la nivel superficial. Lipsa de timp și comunicare este o realitate pe care o simt și o conștientizează cei mai mulți dintre părinți", se mai arată în expunerea de motive. Propunerea de lege are caracter organic, iar Senatul a adoptat-o în calitate de primă Cameră sesizată cu 98 de voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'.

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...
Ultima oră
Pe aceeași temă